Poeţi buzoieni - ION ROŞIORU

POEŢI BUZOIENI

ION ROŞIORU

Drumul meu pustiu de tine...

Morile de vânt pe dealuri se tot duc spre nicăieri:
Drumul meu spre tine astăzi e cu mult mai lung ca ieri!

Cresc sicriele sărace în tulpinile de brazi:
Drumul meu spre tine mâine va fi mult mai lung ca azi!

Stepa îşi astrucă-n sine izbăvitul cimitir:
Drumul meu bătut spre tine se lungeşte abitir!

Flăcări galben-violete nu mai ard de mult pe grui:
Drumul meu pustiu de tine mă-nveleşte-n colbul lui!

De ardoarea mea chemată...

Vânzătoarea de iluzii creşte-un sol de porumbei:
Zi de zi cu noi pretexte trec pe la dugheana ei!

Vânzătoarea de himere se postează-n iarmaroc:
Până ce cocoşii cântă n-o slăbesc din ochi deloc!

Vânzătarea de aleanuri vrea un nou luntraş pe Styx:
Mă tentează jobul straniu fără onorariu fix!

Vânzătoarea de halouri scoate demoni din ghioc:
Nu mai pot fugi în lume de la Moara cu noroc!

Vânzătoarea de castele spaniole tace mâlc:
Nu mai îndrăznesc să-i aflu fericirii niciun tâlc!

Vânzătoarea de miresme jalonează căi spre rai:
Mă apucă-un zel faustic să-i răspic secundei: Stai!

Vânzătoarea de eresuri pune caii la rădvan:
Malul Oltului se surpă când pe el gonesc avan!

Vânzătoarea de văzduhuri strânge fluturii pe ring:
Gândul că-mi vei fi mireasă mă îndrituie să ning!

Vânzătoarea de arpegii schimbă freamătul în tril:
Somnul vine să mă fure şi în vis sunt iar copil!

Vânzătoarea de mistere dă în lături uşi ce nu-s:
Printre feţi-frumoşi şi zâne încetez să fiu intrus!

Vânzătoarea de speranţe pune plumb în athanor:
Tind să cred că-i dau târcoale unui vers nepieritor!

Vânzătoarea de elanuri împlineşte seva-n flori:
De ardoarea mea chemată în poem mi te strecori!

Undina tocmai îmi şoptise...

Febrilul cal în toiul stepei s-a prăbuşit de drum întins:
De supărare-s ca o cruce de fier forjat pe care-a nins!

Buldozerul cu lamă şterge de pe pământ un trist conac:
Cu gândul că n-a fost să fie iubirea noastră mă împac!

Un stol de ciori albastre zboară dintr-un castel dezafectat:
Valsam cu tine-n vis când goarna de la cazarmă a sunat!

Bătrânul lăutar îşi pune plângând batista pe ţambal:
Undina tocmai îmi şoptise că nu mai poate sta la bal!

Ne-am pomenit în trenul care...

Ne-am pomenit în trenul care ne va fi dus spre nicăieri
Să jinduim după deşertul cu cârdul lui de dromaderi!

Ne-am pomenit în trenul care ne va fi dus spre nenoroc
Să ne-ndurăm eternitatea nemaivăzându-ne deloc!

Ne-am pomenit în trenul care ne va fi dus la nord de rai
Să suferim pe veci de dorul rădvanului cu şase cai!

Ne-am pomenit în trenul care ne va fi dus direct în iad
Să nu mai poată să ne cânte Orfeu din flautul de jad!

Pantum

Cu toate florile din lume să dea năvală luna mai.
Înmiresmat să se trezească zefirul brudnic pe colină.
Să tălmăcesc în româneşte Pantumul Annei de Noailles.
Să-ţi modelez statuie zveltă din cea mai proaspătă lumină!

Înmiresmat să se trezească zefirul brudnic pe colină.
Să freamăte a dor de ducă tehuie cei mai supli cai.
Să-ţi modelez statuie zveltă din cea mai proaspătă lumină.
Să mă avânt în toiul nopţii să fur cadâne din serai!

Să freamăte a dor de ducă tehuie cei mai supli cai.
Să scânteieze tainic geamul iatacului pe lună plină.
Să mă avânt în toiul nopţii să fur cadâne din serai.
Spre a-l tocmi valet cu anii norocul calea să mi-o ţină!

Să scânteieze tainic geamul iatacului pe lună plină.
Orfeu la marginea pădurii să-şi meşterească dulce nai.
Spre a-l tocmi valet cu anii norocul calea să mi-o ţină.
Cu toate florile din lume să dea năvală luna mai!

Îmi deplâng deja absenţa...

Cât să pară lumea lume prin minciună se perindă:
Viaţa mea e doar secunda fulgerată în oglindă!

În zadar pe masă pâinea se visează aburindă:
Frigul sorţii netrăite a-nceput să mă cuprindă!

Zbuciumul singurătăţii cade-n laţul de la grindă!
Îşi arogă moartea dreptul natural să mă pretindă!

Devastată-i o pădure de stejari cu orice ghindă:
Îmi deplâng deja absenţa îngerii ce mă colindă!

În preziua nunţii tale...

Urmele de căprioară duc prin nea spre o căpiţă:
Te-aşteptam s-apari la horă, vara-n ie cu altiţă!

Vânătorul ştie bine că şi lupul stă la pândă:
De iubire tăinuită mi-era inima flămândă!

Un teribil foc de armă iscă frigu-n luminiş:
Te făceai întotdeauna nevăzută pe furiş!

Foşnetul ninsorii-i este nenorocului complice:
În preziua nunţii tale te-am pierdut, Euridice!

Aş da oricât s-ajung la tine...

Scurtate-s străzile spre fluviu de ample despletiri de ape:
Tristeţea mea-i atât de mare că niciun vers n-o mai încape!

Trec pescăruşii să-nnopteze pe-abandonatele clădiri:
De câte-şi ies din matca lumii n-ai nicio clipă se te miri!

În curtea strâmtă-a apotecii cicoarea grabnică răsare:
Se stinge, de blestem păscută, iubirea mea pâlpâitoare!

Mânaţi de seceta din stepă trei cai sălbatici vin să bea:
Aş da oricât s-ajung la tine călăuzit de setea mea!

Mă vrea iubire Dumnezeu

Întregitor de bucurie irumpe-ntâiul curcubeu:
Prin zâmbetul trimis de tine mă vrea iubire Dumnezeu!

Pe Styx poetului doar vâsle de sare i se dau mereu:
Prin toate versurile mele mă vrea iubire Dumnezeu!

Miezul pământului ajunge doar ca vulcan în empireu:
Prin clocotul iubirii tale mă vrea iubire Dumnezeu!

Cu nurii goi singurătatea îşi face-un autodafeu:
Prin rugul meu aprins de tine mă vrea iubire Dumnezeu!

Cu fiecare clipă pier...

De la rărunchi oftează crâncen bătrâna moară din ţinut:
Din spatele oglinzii oarbe mă strigă sufletul vândut!

Fantomele cu saci în spate trec pe podeţul de pe iaz:
Înstrăinat de mine însumi mă plâng de lipsa de extaz!

Împovărat de timp morarul prăseşte-n barba lungă şerpi:
În faţa mea conacul arde şi sar din flăcări anii sterpi!

Spre ziuă moara bântuită hodorogind dispare-n cer:
Pustiu de cel ce-am fost odată cu fiecare clipă pier!

În vene sânge pur de lup...

Absurdul e dintotdeauna cu raţiunea solidar:
Mă duc la medic să-mi confirme ce ştiu şi să mă mintă iar!

Cu pas de vulpe anormalul şiret pătrunde în firesc:
Mă duc la medic pe sub mână să-mi dea hârtie că trăiesc!

Pe căi perfide netrăitul se infiltrează în lumit:
Mă duc la medic să-mi inspire încrederea că vin din mit!

De sub memorie vulcanii subconştientului erup:
Mă duc la medic să-mi repună în vene sânge pur de lup!

O fată blondă vinde jind

Orice pădure naşte cruci:
O fată blondă sparge nuci!

Vin ştimele la mal de râu:
O fată blondă fierbe grâu!

Se iscă ploaia din senin:
O fată blondă toarnă vin!

În gene lacrimi se aprind:
O fată blondă vinde jind!