LA MULŢI ANI POETULUI SPIRIDON POPESCU

LA MULŢI ANI !

SPIRIDON POPESCU

Poezia lui Spiridon Popescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii române actuale, ştie să doară, să se joace de-a cerul, să spere, să sfâşie carnea cuvin-telor şi să râdă cu lacrimi, copilărindu-se de-a viaţa şi de-a moartea !

ODĂ MINERULUI

Tovarăşe miner, să ne trăieşti,

Dar nu pentru că-i dai cărbune ţării,

Ci pentru c-ai venit la Bucureşti

Şi ne-ai muiat puţin şira spinării.

Aveam nevoie de-o torpilă, zău,

Prea ne luasem nasu`la purtare:

Nu mai umblam cu limba pe popou,

Nu-i mai spuneam cârmaciului că-i mare.

Prea ne intrase-n cap democraţia,

Prea ne credeam şi noi occidentali -

Uitasem că trăim în România

Condusă de mojici şi de şacali.

De nu era securea ta de fier,

Nu ne venea memoria curând.

Îţi mulţumim, tovarăşe miner,

Că ne-ai adus cu capul pe pământ!…

(Poem scris după mineriada din13 – 15 iunie 1990)

TRISTEŢE

Eu m-am născut (o spun cu scârbă mare)

În ţara cu prea multe semafoare.

Cum înverzeşte unul puţintel

Se şi-nroşeşte altu’ lângă el

Strigându-mi cinic: „Stai, nu traversa!”.

Aceasta e, probabil, soarta mea –

Să nu pot niciodată reuşi

Să scap de trotuarul ăsta gri.

NICHITA

Era un domn, nu sta să se tocmească:

Dădea bacşiş la flori să înflorească,

Le mituia pe toamne să se facă,

Prin plopii lui, că au uitat să treacă.

Cînd bani de mituit n-a mai avut

S-a dus în cer, să ia un împrumut.

DISCURSUL ÎNGERULUI VESTITOR

Fâl! Fâlll!

„Am venit aici să vă spun

Că mâine pe la ora prânzului,

poate chiar mai devreme,

O să treacă Dumnezeu prin satul vostru –

Închideți-vă-n case și trageți storurile la ferești,

Altfel

Strălucirea aurei sale ar putea să vă ardă retinele

Și să vă nenorocească pe toată viața

Așa cum i-a nenorocit pe cei din satul vecin

Care, nemaivăzând să iasă la câmp,

Sunt obligați să-și câștige existența născocind Iliade”.

MISTER

Mi-au împlântat cuțitul în inimă,

Voiau să mă ucidă dar, vai,

Din rană

În loc să curgă sângele meu

A început să curgă sângele lui Iisus.

Anchetatorii desemnați

Să elucideze acest mister

Nu au reușit nici până în clipa de față

Să răspundă la cele două mari întrebări:

Ce căuta sângele lui Iisus

În inima mea?

Și cum a ajuns el acolo,

Știut fiind

Că, la toate intrările inimii mele,

Fuseseră plasate santinele?

BATĂ-L PUSTIA DE ARHITECT!

La fiecare cădere de stea

Se pornește în mine un clopot

Răscolindu-mi ființa.

Bată-l pustia de arhitect,

Nu voi înțelege nicicând

Cum și-o fi putut imagina el

Sângele meu sub formă de clopotniță!...

CÂNTEC

Foaie verde de trifoi

Sau, mai nou, de sălcioară,

Stă poetul printre voi

Ca un bob de grâu la moară.

Foaie verde de trifoi

Sau, mai scurt, doar: foaie verde,

Stă poetul printre voi.

Ce frumoşi şi puri vă crede!...

SUNT MAI PUŢIN CU UN VERS

Sunt mai puţin cu-un vers decât zăpada,
Alminteri tot la fel de alb ca ea,
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De stau în preajma iernii, sau a mea.

Sunt mai puţin cu-un vers ca luna plină,
Alminteri strălucirea mi-e la fel,
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De-s luminat de mine sau de cer.

POEM

A fost cumva o pasăre pe-aci
Care-ngâna mereu un cântec gri?,
O pasăre ce se-nălţa spre soare
Nu dând din aripi, ci bătând din gheare?

Aceasta pasăre e moartea mea,
Să n-o ucideţi dacă daţi de ea.

BALADĂ

Zise moartea către mine:
„Mă, când crezi c-ar fi mai bine
Să te iau, acum ori mâine?”
O rugai: „Fii omenoasă,
Moarte, măcar mă mai lasă
Să-mi fac iubita mireasă.”
„Bine, mă, te voi lăsa,
Dar să ştii, la nunta ta
Voi veni şi voi juca.
Să mă ierţi de s-o-ntâmpla,
Beată, să dobor vreo stea”.

APELUL BĂTRÂNULUI NATURALIST

Oameni buni,

Să facem ceva pentru ocrotirea poeţilor!...

Dacă dispar,

Echilibrul ecologic se surpă –

Ei sunt

Singurele insecte din lume

Care se pricep să facă polenizarea îngerilor.

CA SĂ EVIT SCANDALUL

Revin în mine, Doamne, după un lung turneu,

Făcut c-un cor de îngeri prin Cerurile Tale,

Însă aici, surpriză: constat că un alt Eu

Se instalase-n mine și-mi stă mereu în cale.

Ca să evit scandalul, am luat în piept nămeții

Și am plecat din mine pentru tot restul vieții.

DIALOG NOCTURN

„Ce faci, stimate domn,

De ce ești treaz?”

(Mă-ntreabă-n câte-o noapte

Câte-o stea)

„Scriu poezii…

(De fapt, bat niște cuie –

Nu-n palma lui Iisus

Ci-n palma mea)”.

DOAMNE, BINE-I SĂ FII RÂMĂ

Doamne, bine-i să fii râmă:

N-ai nici şefi, nici creditori,

Prin pământul plin de găuri

Mult mai lesne te strecori

Decât omul pe deasupra

Înglodat în datorii…

De mă schimbi în râmă, Doamne,

Toată viaţa te-oi slăvi!

SUNT DE ZĂPADĂ

Sunt de zăpadă, oamenii mă pot

Topi, în clipa lor de înnoptare,

De-aceea, Doamne, fără supărare,

În locul meu alege-ţi un robot.

El e făcut din fier; şi fieru-i tare;

Şi fieru-i plin de fiare peste tot;

Şi fiecare fiară are-un bot

Întins spre lume, ca o săgetare.

MI-E DOR DE MINE

Mi-e dor de mine, nu m-am mai văzut

De dinainte de-a mă fi născut

Şi-atunci din fugă doar: o clipă, două,

C-am fost trimis să pun pe frunză rouă

Şi, cum aceasta treabă s-a lungit,

Sinele meu, probabil sictirit

Că l-am lăsat s-aştepte, a plecat.

Unde s-a dus? Nici astăzi n-am aflat

Şi-as da oricît să aflu căci, vă spun,

Chiar mi-e de el un dor nebun, nebun…

STAU PESTE DRUM DE MINE

Stau peste drum de mine: Mi-am luat casă,

Dar Sinele (o javră) nu mă lasă

Să duc un trai tihnit, precum aş vrea –

Mereu mi-aruncă-n curte câte-o stea,

Mereu îmi sparge geamul c-un luceafăr,

De parcă s-a scrântit, nu mai e teafăr.

De nu-ncetează, jur pe Dumnezeu,

Voi riposta, şi încă mult mai rău –

Îi voi zvârli în geam un curcubeu.

BALADĂ (II)

Mi-s oasele materie cerească,
Maşinile nu pot să mă strivească;
O droaie până astăzi încercară
Să-mi pună capu’ lâng-un pumn de ceară.
Tramvaiele-n naivitatea lor,
Credeau că tot ca Labiş o să mor.
Le-am arătat, râzând, că n-au ce-mi face
Şi m-au lăsat până la urmă-n pace.
Dar, tocmai când credeam că sunt sortit
Ca să trăiesc aşa, la infinit,
Un înger blond strigă din cer: „Să ştii
C-am hotărât să pleci dintre cei vii
Călcat de-un cărucior pentru copii”.

ALARMĂ DE GRADUL ZERO

Se-anunță o furtună mare –

Ba, chiar mai mult: o pustiire –

Nu va rămâne în picioare

Nici un copac, nici o clădire.

Cu toate astea, mi s-a spus

Că eu nu fi-voi afectat,

Că zeii vor lua măsuri –

Și,-ntr-adevăr, au și luat:

Să nu mi-o poată smulge vântul –

Oricât de mare-ar fi furtuna –

Pe crucea mea s-a așezat

O pasăre, mai grea ca luna.

ARTĂ POETICĂ

Nu sînt normal, iubito:

Deși cunosc prea bine

Ce riscuri presupune

Sportul acesta dur,

Tot nu mă pot abține

Și,-uimind pe cei din jur,

Mă urc în Dumnezeu

Și sar în mine.

CÂNTEC

Când eram puțin mai tânăr

Mă-nhăitam cu câte-o stea

Și plecam să tâlhărim

Bezna. Doamne, ce-mi plăcea!.

Stam la pândă-n drumul mare

Și când bezna se ivea

O păleam cu sete-n frunte

Până când se prăbușea,

Îi zvârleam apoi desaga

Cu tot negru’ ce-l avea

Și-i puneam pe umăr alta

Cu grădini de crini în ea.

------------------------------

La întoarcerea spre casă

O lumină ne orbea –

Crinii străluceau de parcă

De trei secole ningea.

CUM AŞ PUTEA DENUMI ZBORUL ACESTA

Să-i spun pasăre? Nu prea

Seamănă cu pasărea.

Să-i spun flutur? Nicidecum

Fluturi nu mai sunt acum.

Sa-i spun înger? Mă abţin

Căci mi-ar spune că mă-nchin.

Doamne, fie ce-o să fie,

Îi spun… puf de păpădie.

DOAMNE, DACĂ-MI EŞTI PRIETEN

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum te lauzi la toţi sfinţii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

N-asculta de toţi zurliii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum susţii în gura mare,

Moaie-ţi tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,

Când şi-o ascuţi pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

Şi să lase-n viaţă calul.

EMINESCU

El s-a născut din dorința noastră de-a fi,

Din orgoliul cuvintelor noastre -

Nu-n pântec de femeie a mișcat

Ci-n pântecele cerului, albastre.

În scutece-nfășat n-a fost văzut

Cum a fost trupul meu sau al tău,

I se făcea baie într-un lac plin de nuferi

Și era înfășat doar în numele său.

Ursitori nu i-au pus: se știa dinainte

Că-i ursit să nu fie nimeni ca el,

Lăutarii n-au îndrăznit să-i cânte la nuntă

De aceea n-a purtat pe deget inel.

De aceea n-a fost ispitit niciodată

Să-și ridice în sat locuință,

Își împletise-un pat din flori de tei

Și locuia în propria-i ființă.

Prințul acesta, căci era un prinț.

Putea să-nvețe-orice pe dinafară,

Un singur lucru n-a putut nicicând:

Să-nvețe de la oameni cum să moară.