POEME de Codrina BRAN

DIN TEXTELE LITERARE ALE COLABORATORILOR NOŞTRI

Codrina BRAN

(Membră USR, filiala Cluj)

LEAC  DE DURERE

Ochiul insomniac al iernii

veghează

petrecerea timpului spre lumină

cuprinsă tristețea

între imense aripi albe

iarna, benefică uitare

somnolând prin albume

și uite așa îmi înfășor cu grijă sufletul

cu anotimpuri

cu zile

cu vorbe

încet, să nu mă doară

vulnerabilul

îi pun mereu comprese cu ierni albe, moi

și câteodată picături de albastru

în cantități moderate

convalescentul

excesele nu sunt bune

într-o zi a dat năvală martie

încât era să moară ucis de prea mult albastru.

ORGOLIU FRÂNT

M-ai zăvorât în grele veșminte

în simțurile-nșelătoare

dar mă chemi mereu ca o Fata Morgana

zâmbind la capăt de drum

mă ademenești în vise ciudate

și te ascunzi mereu în spatele lucrurilor

să nu te pot ajunge.

Ajunge!

Sunt rău și vin de departe

Nu iert, nu dau și nu mă spovedesc

Iubiri, Orgolii și Golgote

Oricum le știi pe toate

...Toate...

Dar acum te rog mă lasă

să-mi rezem capul de veșmântul tău

o clipă doar, în Marea Oboseală....

BROȘA DE JAD

Rana neînchisă

din centrul pieptului meu

mi-o port de când mă știu

o învelesc cu veșminte

o acopăr cu podoabe

mă tem să nu se vadă

mă tem să nu se audă

glasul trist al unei viole

lacrimile le țin zăgăzuite

cu un colier de jad

să nu urce

rana împușcată din piept o ascund

în spatele broșei de jad

brățările și inelele

vor să vă distragă atenția

să nu priviți în ochii mei de jad verde

să nu descoperiți acolo o apă

care abia se mai ține în maluri

rana despre care vă spun

nu știu când am căpătat-o

poate în copilărie

ba nu, mai întâi a fost rana

și apoi în jurul ei a crescut și s-a modelat un trup

pentru că rana o țin minte înaintea trupului de copil

care avea și el dureri de creștere

pentru că te doare când crești

te doare boala

te doare poate moartea

dar aceasta este o altfel de durere

în spatele broșei de jad.

 SENZAȚIA DE UNU

În semiîntunericul toamnei

început de ploaie

crește până la ciocănituri în pervaz

plouă

între mine și lume

spațiul continuu

devenit discontinuu

totul se fragmentează

se strânge în unități distincte

orizont retractil

ca un cerc tangibil

însuși interiorul meu mai concentrat

ființa mea mai densă întoarsă înăuntru

asemenea melcului care-și retrage ochii

văzându-și doar propriile viscere

aceea fiind starea lui de echilibru

starea lui rotundă, starea de unu

așa cad și eu în mine însămi

trasând o peliculă izolatoare între mine și lume

cobor tot mai adânc

acolo unde nu mai e nevoie de cuvinte

nici de gânduri

este doar senzația de unu

și unde te pot întâlni

de câte ori mi-e dor de Tine.

 HAIKU DE APRILIE

Livezi cu mirese de pruni       Abur verde

călătorind                             învelind mesteceni
prin aprilie.                           aprilie.

                Ningea, ningea neîndurat

                in aprilie

                ningea și-n gândul meu

                uitat așa în ușă

                peste drum

                pudic un măr

                învelit în mirarea roz-albă
                uitase de ce.

Fotografii de Lucian Mănăilescu