POEME de Laura COZMA

5 POEME  

de  Laura Cosma

ACTION !

plouă dar picăturile fug de mine durerea 

e prea mare chiar și pentru ele
gust vina aroma mărul mâncat pe jumătate 

mă străpunge prin interior
lebedele dansează într-un cerc mistic 

ele hrănesc ploaia cu poftă

ziua de ieri se îngroapă în cea de azi
plânsul copilului nedorit se aude din pântecul mamei 
pe scena de foc actorul încă repetă
peste câteva minute publicul pedant va căuta himera în nimic
ei nu văd din gură le ies hiene ce se mănâncă între ele
plouă dar ei  nu simt picăturile îi transpun într-un sipet al răului

pe care Regizorul îl va închide într-o zi

IUBIREA CA UN ATOL

azi-noapte m-am gândit pentru ultima dată la tine
dirijai valurile cu pensula
și oceanul s-a făcut verde
și începutul acela cât un fir de nisip
se umplea de sidef
așa s-a născut dragostea:
am navigat sute de nopți-lumină
pe o corabie fără ancoră în ochiul furtunii 
auzind deseori fluieratul de durere al delfinului

nu
nu mai pot îndura iubirea 
neîncrederea lovește în rafale
inundă țărmul
azi am nevoie de o ancoră să nu mă înnec

ALTER EGO

pe paleta lui da Vinci a mai rămas doar negrul
din care lacrimile Giocondei se scurg 

ea ieșea uneori din ramă și îl revendica
făceau dragoste până se sfâșia pânza
zâmbetul era mereu altul
și el urca din colțul buzelor ei
într-un alt tablou

îmi spuneai că noaptea e o femeie geloasă
hipnotiza pictorul la frontiera dintre iubire și ură

linia aceea se îngroașă 
ca o ceață pe un câmp de război
soldații stau în tranșee în pântecul unei mame
gemetele se împletesc spre cer într-un cordon ombilical
aerul lăptos e singura certitudine din care sug înfricoșați
viața e un tablou  în care vopselurile învață aceeași limbă

recunosc
aș vrea să pot spânzura timpul
să-i văd secundele ieșind pe gură ca niște șobolani translucizi

privești
privești
privești
cum moartea intră în mine ca un nisip alb și fin

vino!
pentru tine aș putea fi vasul smălțuit 
din care da Vinci încă bea apă

RESURECŢIE

ne-am născut pentru cer
dar pe Platoul Gizeh preoții caută stropi de viață-n mastabas 

te urmăresc bărbierindu-te
iar gameții încep să cânte la castaniete
corabia lui Keops merge înapoi
ridurile tale au fost afluenți ai Nilului
lacrimile s-au retras în oaze
barba ta era o pădure de chiparoşi
acum ating obrazul tău neted ca o apă liniştită

dunele de nisip îşi unduie coamele în ritmul mângâierilor
stropi turcoaz se preling la răsărit dintr-un sicomor
arunc oglinda de bronz lustruit

un hykso vine spre noi călăuzit de o stranie nevoie de frumos
din pereții de marmură sare o gazelă
direct în irişii tăi de culoarea setei

face salturi peste fâșiile albe impregnate cu rășini parfumate

ea
ea 
geamăna mea resorbită într-o altă viață
care te-a ales tot pe tine

NOSTALGIE ÎN DOI

cerul se loveşte de lumină
trece prin membranele celulelor
caută punctul neatins
din care pulsează cosmosul nostru

un copac şi-a întors rădăcinile spre cer
îi admir florile moarte
ascunse în pământ
acolo stă frumuseţea

Dâmboviţa surâde straniu
 te vede în mine
ascultă
cântecul nostalgiei vărsat în paharul meu de Bourbon
veghezi cu privirea-ţi crudă 
prin lună

pietrele au mărturisit
în haosul din Regie se adăposteşte liniştea
în pasul meu stă pasul tău
ţi-ai făcut culcuşul în mine

când Michelangelo îl căuta în piatră pe David
trupul tău era deja sculptat de dalta buzelor mele
ne-am împletit sufletul şi trupul
în cele două spirale de ADN

cerul s-a înnegrit de lumină
plouă cu cenuşă fosforescentă
eu fac dragoste cu poezia

Fotografii: L.M.