REMEMBER - Cezar Baltag


REMEMBER

Marele poet ar fi împlinit, la sfârşitul acestei luni, 82 de ani

Cezar  Baltag
(26 iulie 1937 - 26 mai 1997)


OLEANDRU

Tare-s supărat pe lume,
că eu trec şi ea ramâne :
călător lunecător,
azi fecior, mâine ulcior.

Tot mergând şi înnoptând
mi-a crescut părul prea lung.

Într-o noapte la
Sumedru,
a venit un fulger negru
şi când m-am trezit în ploaie,
cu pletele vâlvătaie,
de văpaie şi dogoare
îmi călcam păru-n picioare.

Ţine-mă, pământ cu iarbă,
că vrea umbra să mă soarbă,
călător lunecător,
azi fecior, mâine ulcior.

Oh,
Margine,
Margine, cu buzele agere.

SETEA

O femeie locuită de sete
luminează golul cuvântului :
spune-mi de ce te aştept,
spune-mi, de ce
îmi legi gura,
de ce râzi,
de ce te întuneci,
de ce mă înnoptezi
în trupul tau
de eroare ?

Un om cu oase de sete
numără arborii.

Exista setea. Ea are dealuri de sete,
ea rosteşte cuvinte de sete.
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Setea înnoptează în mine
ca într-o gresie.

O femeie cu picioare de sete
numără pietrele.

Tu eşti vara, le spune. Tu eşti viscol.
Tu eşti linişte. Tu nu eşti nimic.
Tu eşti întoarcere.
Pe tine te iau de bărbat.
Pe tine te voi naşte.
De tine nu-mi voi aminti.

Şi deodată
în ţipăt de crin torturat
faţa ei explodează
şi se opreşte
şi tace
şi cu privirea în gol
zâmbeşte nimicului.

TIMPUL

Știu, răcoarea copleșește mâna,
Obosesc izvoarele din vine,
La apusul soarelui, țărâna
Își așterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,
Brațul scapă vâsla prea curând,
Trupul zvelt mi-l seceră prea iute
Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-
Cerb al zării fulgerând în salt –
Să despic în rotitoarea zi
Drum elastic clipei și înalt.

Din arborescentul creștet n-o să-mi scape
Timpul, snop de arderi rectilinii,
Când țâșnirea mea va fi aproape
De viteza fulgerată a luminii.

PĂSĂRI  ÎN AMURG
Lui Grigore Hagiu  

Dezgheață-te, lume, dezgheață,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceață,
inima e tot mai departe.

Rotește-te, lume, rotește
și tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăsește
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
și nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
și parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineață,
soare-n valuri și-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceață
și abia mai știu dacă zbor…

MONEDĂ A DESTINULUI

Pe-o parte-i chipul tău, iubită
Neîntâlnită nicăieri;
Efigie ce-şi schimbă vârsta –
Femeie azi, fecioară ieri.

Pe alta inima mea bate
Un ritm tenace şi avid
Pulsând în hohote viaţa-mi
Spre-un infraroşu bănuit.

Vâslesc. Curg frunzele. La capăt
Îl văd pe Cronos, dilatând
Pupila lui săpată-n ora
Smulgerii celui care sunt.

Cândva pe irisul albastru
Dintre odată şi nicicând
Va trece discul unei inimi,
Zenitul bolţii eclipsând.

Atunci strigat voi fi de plante.
Şi din nostalgicul oval
Mă va privi, furându-mi chipul,
Doamna surâsului final.

SPIRIT ŞI SÂNGE

Vara se aprinde până la durere
Se face pasăre ce urcă la cer
Şi deodată încremeneşte arzând
Deasupra cuibului

Pământ, ridică-te cu mine
Să poţi zbura

Brusc se lasă tăcerea.

O piatră cade din tării
Şi înainte de a atinge ţărâna
Se face iarăşi pasăre
Sângerând peste leagănul lumii

Instinctul luminii în oasele ei
Stază de cântec
Hemoragie a soarelui
Deasupra cuibului

RĂSFRÎNGERE ÎN MEMORIA SOARELUI

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a rîs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
Numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
Inimile noastre în ulcior?
 

HOTEL

atunci iaraşi vă veţi petrece restul
vieţii dormind, afară numai dacă
zeul, îngrijindu-se de voi nu v-ar
trimite pe altcineva la fel

                                                (Platon, Apologia)

Camera 3210. Poftiţi cheia, vă rog.
Luaţi ascensorul din stânga.
Bună seara, domnilor.
Eu urc în cameră şi mă odihnesc puţin.
Cobor într-un sfert de oră.
Ne vedem jos. Ne vedem sus.
Nu ne mai vedem niciodată.

Gata. S-a închis uşa bine?
O uşa
nu se mai închide la loc
în aceeaşi lume.

Vecinul din dreapta a coborât.
Nici în camera din stânga
nu mai e nimeni. De la
etajul acesta toţi
aţi plecat.

Hei, recepţia! Unde au plecat toţi?
E o conferinţă undeva
în seara asta?

Exact adineauri coridorul
era
înţesat de lume.
Doamne,
Hotelul e gol

Hai afara. E pustiu şi oraşul.
Cum a mai trecut vremea, dom'le,
n-am stat decât zece minute
şi a început
vacanţa.
Da vacanţa. Se poate în sfîrşit
Respira.
A plecat şi Dumnezeu în vacanţă.

Pa, Doamne. Ne vedem
în celălalt eon,
daca mai vine vreunul.
Pa.
Lumea e în vacanţă.
Lumea a fost.
Ceva a fost în tot cazul.
A fost cu siguranţă ceva
În tot timpul acesta.

Oh, daca ne-am putea aminti
ce anume..

NOAPTE

Şi eu şi greierul
Din iedera întunecată
De la fereastra camerei mele
Avem conştiinţa scindată:
Amândoi nu putem dormi,
Amândoi căutăm extaza
Care dă putere clipei şi apropie învierea
Amândoi ne temem de cuvinte
Şi nu ne temem de moarte











Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 poezii de Matei Vişniec

POEME de Codrina BRAN

POEŢI NĂSCUŢI ÎN OCTOMBRIE