REMEMBER - Cezar Baltag

REMEMBER

Marele poet ar fi împlinit, la sfârşitul acestei luni, 82 de ani

Cezar  Baltag

(26 iulie 1937 - 26 mai 1997)

OLEANDRU

Tare-s supărat pe lume,

că eu trec şi ea ramâne :

călător lunecător,

azi fecior, mâine ulcior.

Tot mergând şi înnoptând

mi-a crescut părul prea lung.

Într-o noapte la

Sumedru,

a venit un fulger negru

şi când m-am trezit în ploaie,

cu pletele vâlvătaie,

de văpaie şi dogoare

îmi călcam păru-n picioare.

Ţine-mă, pământ cu iarbă,

că vrea umbra să mă soarbă,

călător lunecător,

azi fecior, mâine ulcior.

Oh,

Margine,

Margine, cu buzele agere.

SETEA

O femeie locuită de sete
luminează golul cuvântului :
spune-mi de ce te aştept,
spune-mi, de ce
îmi legi gura,
de ce râzi,
de ce te întuneci,
de ce mă înnoptezi
în trupul tau
de eroare ?

Un om cu oase de sete
numără arborii.

Exista setea. Ea are dealuri de sete,
ea rosteşte cuvinte de sete.
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Setea înnoptează în mine
ca într-o gresie.

O femeie cu picioare de sete
numără pietrele.

Tu eşti vara, le spune. Tu eşti viscol.
Tu eşti linişte. Tu nu eşti nimic.
Tu eşti întoarcere.
Pe tine te iau de bărbat.
Pe tine te voi naşte.
De tine nu-mi voi aminti.

Şi deodată
în ţipăt de crin torturat
faţa ei explodează
şi se opreşte
şi tace
şi cu privirea în gol
zâmbeşte nimicului.

TIMPUL

Știu, răcoarea copleșește mâna,

Obosesc izvoarele din vine,

La apusul soarelui, țărâna

Își așterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,

Brațul scapă vâsla prea curând,

Trupul zvelt mi-l seceră prea iute

Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-

Cerb al zării fulgerând în salt –

Să despic în rotitoarea zi

Drum elastic clipei și înalt.

Din arborescentul creștet n-o să-mi scape

Timpul, snop de arderi rectilinii,

Când țâșnirea mea va fi aproape

De viteza fulgerată a luminii.

PĂSĂRI  ÎN AMURG

Lui Grigore Hagiu  

Dezgheață-te, lume, dezgheață,

un clopot de clor ne desparte,

aripile-s tot mai în ceață,

inima e tot mai departe.

Rotește-te, lume, rotește

și tu soare du-mă în vară

orizontul mă părăsește

prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă

și nu bănuiam că-i furtună,

eram opt, eram cinci, eram patru

și parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineață,

soare-n valuri și-acuma-i doar nor.

Sunt o pasăre singură-n ceață

și abia mai știu dacă zbor…

MONEDĂ A DESTINULUI

Pe-o parte-i chipul tău, iubită

Neîntâlnită nicăieri;

Efigie ce-şi schimbă vârsta –

Femeie azi, fecioară ieri.

Pe alta inima mea bate

Un ritm tenace şi avid

Pulsând în hohote viaţa-mi

Spre-un infraroşu bănuit.

Vâslesc. Curg frunzele. La capăt

Îl văd pe Cronos, dilatând

Pupila lui săpată-n ora

Smulgerii celui care sunt.

Cândva pe irisul albastru

Dintre odată şi nicicând

Va trece discul unei inimi,

Zenitul bolţii eclipsând.

Atunci strigat voi fi de plante.

Şi din nostalgicul oval

Mă va privi, furându-mi chipul,

Doamna surâsului final.

SPIRIT ŞI SÂNGE

Vara se aprinde până la durere

Se face pasăre ce urcă la cer

Şi deodată încremeneşte arzând

Deasupra cuibului

Pământ, ridică-te cu mine

Să poţi zbura

Brusc se lasă tăcerea.

O piatră cade din tării

Şi înainte de a atinge ţărâna

Se face iarăşi pasăre

Sângerând peste leagănul lumii

Instinctul luminii în oasele ei

Stază de cântec

Hemoragie a soarelui

Deasupra cuibului

RĂSFRÎNGERE ÎN MEMORIA SOARELUI

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a rîs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
Numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
Inimile noastre în ulcior? 

HOTEL

„atunci iaraşi vă veţi petrece restul
vieţii dormind, afară numai dacă
zeul, îngrijindu-se de voi nu v-ar
trimite pe altcineva la fel”
                                                (Platon, Apologia)

Camera 3210. Poftiţi cheia, vă rog.
Luaţi ascensorul din stânga.
Bună seara, domnilor.
Eu urc în cameră şi mă odihnesc puţin.
Cobor într-un sfert de oră.
Ne vedem jos. Ne vedem sus.
Nu ne mai vedem niciodată.

Gata. S-a închis uşa bine?
O uşa
nu se mai închide la loc
în aceeaşi lume.

Vecinul din dreapta a coborât.
Nici în camera din stânga
nu mai e nimeni. De la
etajul acesta toţi
aţi plecat.

Hei, recepţia! Unde au plecat toţi?
E o conferinţă undeva
în seara asta?

Exact adineauri coridorul
era
înţesat de lume.
Doamne,
Hotelul e gol

Hai afara. E pustiu şi oraşul.
Cum a mai trecut vremea, dom'le,
n-am stat decât zece minute
şi a început
vacanţa.
Da vacanţa. Se poate în sfîrşit
Respira.
A plecat şi Dumnezeu în vacanţă.

Pa, Doamne. Ne vedem
în celălalt eon,
daca mai vine vreunul.
Pa.
Lumea e în vacanţă.
Lumea a fost.
Ceva a fost în tot cazul.
A fost cu siguranţă ceva
În tot timpul acesta.

Oh, daca ne-am putea aminti
ce anume..

NOAPTE

Şi eu şi greierul

Din iedera întunecată

De la fereastra camerei mele

Avem conştiinţa scindată:

Amândoi nu putem dormi,

Amândoi căutăm extaza

Care dă putere clipei şi apropie învierea

Amândoi ne temem de cuvinte

Şi nu ne temem de moarte