POEME de Alexandru Cazacu

DIN TEXTELE LITERARE ALE COLABORATORILOR

 Alexandru CAZACU

Este licenţiat în Ştiinte Economice - Finanţe Bănci (2008), Licenţiat în  Elec-trotehnică (1998).

A debutat în 1995 (în „Tineretul liber”). A publicat volumele: „Paralele îm-brăţişate” (1996) - premiul Editurii Univers Enciclopedic pe 1996; „Rumeguşul orelor de jazz” (1998); „Tâlhari sau profeţi” (2003) ; „Duminica în Est ”(2017).

Poeziile sale au fost apreciate, în paginile publicaţiilor literare, de: Traian T. Coşovei, Victoria Milescu, Marian Drăghici, Alex.Stefănescu, Nicolae Rotaru, ş.a.

LINIŞTE

Este atâta linişte astăzi de parcă am fi închişi

în interiorul unui sâmbure

şi trebuie să fim foarte atenţi

cu mânuirea cuvintelor în gând

Vrei  să pronunţi „tăiş”

iar mâna ta începe deja să sângereze

Va trebui acum să te concentrezi

pe rememorarea cuvântului bandaj

pentru ca rana să se vindece

Interioarele din care ai plecat

se încovoaie supunând la o grea încercare

structura de rezistenţă a clădirii

Doar o singură cameră se rotunjeşte

asemenea unei turle ruseşti de biserică

Se strâng garoafele din ţeava puştilor vechi

şi trebuie să fiu onest cu trecutul pentru ca aerul din jur

să nu se aprindă ca o vată îmbibată-n spirt

1

Ferestrele  mici

Un fum albăstrui de ţigară şi valurile mării

undeva pe aproape

Pâlcul de palmieri unde soarele se scufundă

Gondola veniţiană a lui Mendelssohn auzindu-se încet

şi senzaţia că neantul poate fi mai localizabil

decât cea mai mică fericire

când singurătatea pare o gropă cu lei

ce te privesc şi amână

iar porumbeii speriaţi de gesturile unui copil

par să şteargă amintirea amintirilor

cu fâlfâitul aripilor

lângă casele  cu ferestre mici

ca nişte ochi semideschişi ce ne îndeamnă

să deschidem braţele

chiar dacă îmbrăţişearea o să vină

peste o mie de ani

ŞTIAM NOI CE ŞTIAM

Nu era rău deloc

mai era puţin şi se terminau

şi filmele siropoase şi cele de autor

nu mai era mult şi ecranul devenea din  nou alb

mai imaculat decât patul unei fecioare

ridicat vertical

Curând aveam să vorbim

din ce în ce mai rar

din ce în ce mai repede

aliniaţi spre ieşirea indicată cu săgeţi luminoase

puţin precipitaţi

ca nişte actori prea timizi să înfrunte ochii

sutelor de spectatori

privind către un punct fix

dintr-o depărtare din ce în ce mai apropiată

iar fiecare cuvânt ţinea ascuns în ecou o îngrijorare

Ştiam noi ce ştiam

Vom veni la cinematograf şi mâine

 2

INSTANTANEU DE PRIMĂVARĂ

Amiaza aceasta căreia dorim să-i luăm partea

dintr-un fel de solidaritate chinuită

dincolo de tânguirea saxofonului de la mansardă

când ploaia nu mai conteneşte

şi în staţia autobuzului 253 aşteapă prea multă lume

cu umbrele galbene

iar tu te întrebi şoptit câte cărămizi or să mai rămână

când se vor spune adevărurile în această urbe

Gesturile îmi devin automate

ca ale unei maşini nevăzute

care poate oricând să mă înlocuiască

amintindu-mi fără să ştiu de ce

de ligheanul împuşcat de rugină

folosit în copilărie să prindem cu el porumbeii

când se lăsau să culeagă boabe de porumb

risipite prin grădina casei

Doar pisica de Agora ne tot spune

că e fapt noi suntem singurele ei vieţi

şi să avem grijă

LA MASA DIN COLŢ

Poate e mai bine astfel

Ne vor ţine de urât

regele şi bufonul oraşului

Ultima ninsoare a iernii va viscoli

în cănile din faţa noastră

Lumina se va desface în fâşii subţiri

şi nenumărate franjuri

Vatmanii vor face o tură în plus

Păsările nu vor mai fi împiedicate să vorbească

Iluziile se vor ridica ca un abur din cărţile

profesorilor de matematică

Imnul unei misterioase provincii se va cânta la trompetă

Cineva la masa din colţ va spune întâmplări

despre indienii din rezervaţii

despre genunchii de piatră ai unui statui tocindu-se pe lespezi

despre o întrebare ce nu se rosteşte

dar pe  care toţi o aşteaptă

Poate e mai bine astfel

RĂTĂCIND

Se spune că zeii se uită la noi

aşa cum noi privim pe alţii

chiar şi aici în oraşele ieşite parcă

din ochiul somnoros al peştelui din acvariu

când minutarul aleargă grăbit  pe lângă arătător

şi în spatele lor nici un cadran care să le indice orele

doar vieţile rătăcind străine în altele şi bucurându-se

de stolul de prepeliţe

3

de vârful brazilor

de tufele de agriş

de înghiţitorii de săbii

ce se vor produce ori de câte ori le va cere

nemulţumirea noastră

când ne apropiem de sprâncene pince-nez-ul

iar drumul cel mai scurt

dintre sora cea bună şi fratele cel rău

ne vine în întâmpinare

PLOAIA INTERIOARĂ

Partea aceasta de cartier

cu ploaia lui interioară

când mingea părăsită-n grabă

de câţiva copii se loveşte de zidul de apă

şi revine înapoi de parcă o mâna nevăzută

se joacă cu ea plictisindu-se

Partea acesta de cartier

cu ploaia lui interioară

unde  gândurile nu vor trece niciodată

de propia piele

aşa cum un zbor nu-şi poate depăşii aripile

Partea aceasta de cartier

cu ploaia lui interioară

unde patimilor le este milă de noi

să se întoarcă şi amintirea stă ca o sabie

într-un ţesut ce-a pactizat cu fibrele şi muşchii

PRAGUL DE SUPORTABILITATE

Fiecare din noi sigur a trăit o fericire

ce nu poate fi povestită

când ziua fără de sfărşit nu se grăbea

să întâlnească o alta

şi priveam prin catul frunzei în adâncul cerului

Iepurii ne sălutau ridicând din joben

Din fiecare orologiu picurau probabilităţile

iar axa de simetrie a timpului se încordase

Nici nu putea bănui inima cât de încăpătoare devenise

iar binele îşi tot ridica pragul de suportabilitate

Un roi de fluturi încadra ferestrele limpezi

Calea ferată cu şinele metalice lungi despăţite de traverse din lemn

părea o scară a lui Iacob întinsă pe pământ

4

NATURĂ VIE CU FRUCTE ŞI BRICHETĂ

Două ceşti de cafea pe tava argintată

ca două cartuşe pentru un duel

şi flacăra brichetei roş-albăstruie

înclinându-se sub adierea amiezii

apoi revenindu-şi

între da şi nu între acum sau niciodată

când fructele stau în livezile toamnei

rumene şi coapte puţin mai devreme decât

ne aşteptasem

şi începeam să vorbim despre lucruri exotice

despre căutătorii de aur rămaşi în Ţara de Foc

despre tristeţea vânătorilor de elefanţi

când pachidermele se îndreaptă singure spre tirul armeleor

despre cum va sosi cel aşteptat

ne va zâmbi, ne va vorbi frumos

apoi va striga ,va urla către noi

„Uitaţi-vă sunt eu ! Am venit !”

şi vom privi pieziş

nu îl vom recunoaşte

ABSENŢĂ

Un căţelandru tâşnind de sub mesele băutorilor apatici

într-o cârciumă sordidă

pare absenţa tăindu-ţi calea

pe străzi ce despică pielea prea largă

a acestui anotimp

unde nici un hotel nu mai are camere libere

Obloanele caselor se închid şi se deschid

cu fiecare respiraţie a celor singuri

iar ceaţa se ridică în plină zi peste ziduri

precum vrejul lui Jack din cartea preferată a copilăriei tale

Ţi-e teamă că într-o zi ca aceasta

orice teorie va găsi doisprezece discipoli

şi până la urmă tot de la monştrii aştepţi

un gest de bunăvointă

un vis de iertare

 

5

ERAM CU TOŢII ACOLO

Era aproape evident că în sacii vagonului poştal

exista destulă speranţă

şi cele mai obscure ziare anunţau prezenţa câte unei licorne

pe aleile dintre blocurile înşiruite

Toate paharele păreau atinse de culoarea albăstruie a răsăritului

şi definitiv uitate erau acum umilinţele vechi

Minutele se roteau lin înapoi şi înainte

precum spiţele roţilor unei biciclete

Orice mică întindere se simţia în ligamentele şi tendoanele miilor de specii

Aşteptam cu pumii strânşi ca o inimă într-un mamifer ce se emoţionează

Eram cu toţii acolo în oraşul cu nume de înger

şi întâmplările nu au putut fi împiedicate

INSTANTANEU

Casele de vis-a-vis par a fi acolo de la începutul lumii

cu ferestrele ca nişte ghilotine

cu oglinzi formate din cioburile prin care am privit eclipsa

dând senzaţia că totul este o repetiţie generală pentru un spectacol

care nu se ştie dacă o să aibă loc vreodată

Trenului pierdut îi facem semne prietenoase cu batista

în timp ce se îndepărtează odată cu pustiul

ieşit din inima lucrurilor

6

SEARĂ DE MAI

Gustul de madlenă a serii de Mai

cu iedera urcând pe zidurile unor curţi interoare

din care nu ai mai vrea să ieşi

iar mărfarul cu amintiri soseşte

cu vagoanele înmulţindu-se sau dispărând

cu imagini ce se developează încet

 cum odinioară pelicula  în camera obscură

iar ochii unei femei rezumă misterios

lucrurile care rămân de partea noastră

în ziua cuminecătură ce se termină puţin câte puţin

printre copacii primăverii ce par că îşi trag seva

din sângele unei perechi de îndrăgostiţi

prin disperarea civilizată ce se instaurează

ştiind că dacă mai există cineva pe care ai vrea să-l îmbrăţişezi

atunci există salvare 

7
Lucrările care ilustrează paginile aparţin artiştilor plastici buzoieni: Florin Menzopol (1 şi 7),  Ştefan Lăzărescu (2- 3), Valeriu Şuşnea (4), Gheorghe Ciobanu (5), Mihai Hlihor (6).