Poezia din sufletele noastre

LANSARE DE CARTE LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

De la Thalia la Euterpe

Vineri - 28 septembrie a.c. - La Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” a avut loc lansarea volumului de poezie „77 de poeme”, semnat de Aurelian Mihai, apărut recent la Editura „Total Publishing”, din Bucureşti.

În deschiderea evenimentului, directorul bibliotecii, Sorin Burlacu, a precizat faptul că această carte este un preţios dar, la împlinirea vârstei de 77 de ani (vezi titlul), pe care prietenii şi familia i l-au făcut... autorului.

Prezenţe la manifestare: De la stânga la dreapta: poetul Nistor Tănăsescu, artistul fotograf Ion Tăbăcaru, Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Judeţene şi poetul Nicolae Pogonaru

Mai exact, textele risipite printre hârtiile inginerului Aurelian Mihai, cel care un sfert de veac a fost şi actor la Teatrul Popular din Buzău, au fost strânse de fiica sa şi adunate între coperţile viitorului volum, cu „complicitatea” colegilor scenei de altă-dată.

În prefaţa volumului, doamna Mioara Vergu-Iordache reiterează reperele  dru-mului amintirilor către poezie:  „Sunt peste 45 de ani de când îl cunosc pe Aurelian Mihai. Eu eram o copilă, elevă, el era un tânăr inginer impetuos, talentat, uşor arogant ?! - poate nu, dar aşa mi se părea. Am fost colegi, o vreme, în trupa Teatrului Popular din Buzău. Apoi ne-am despărţit. Eu am plecat la şcoală, el a continuat să fie un pasio-nat actor al teatrului buzoian.

Nu l-am mai revăzut decât în amintirile mele din vremea adolescenţei, din spectacole, turnee, pe scenă. Cum şi rememorează: „În viaţa mea am fost şi-actor/ Un anonim, un amator,/ Chiar de vă e sau nu pe plac,/ Am fost actor un sfert de veac...” (Am fost actor)

Ne-am reîntâlnit pe o reţea de socializare (...) Nu ştiam că scrie, până nu mi-a trimis un grupaj de poezii, grupaj de sentimente. Observator obiectiv al vieţii. Ro-mantic, critic, tandru, acid. Pastel, fabulă, elegie... Toate au acea doză de dramatic, de scenic, încât, citindu-le, mi l-am imaginat pe autor în lumina scenei...

Îl auziţi: „Ei trec uşor, ca nişte umbre,/ Prin furnicarul citadin/ Discret, ca nişte pete sumbre/ Într-un tablou de soare plin.// Se odihnesc pe bănci soioase/ În parcul de toţi părăsit,/ Ca nişte cărţi cu scoarţe roase/ Uitate pe-un raft prăfuit/// Pricepeţi voi ce poa’ să fie/ Un zâmbet trist pe-o buză creaţă?/ E doar oi blândă reverie/ A unei vechi poveşti de viaţă.” (Bătrânii).

Referitor la carte şi autor, editorul remarca „uşurinţa versificări, rima muzicală şi diversitatea temelor abordate. Poetul Nicolae Pogonaru, cel care a prezentat, succint, cele 77 de poeme, remarca şi el aceste calităţi, desluşind şi ecouri din poezia modernă, ce rezonează cu lirismul lui Lucian Blaga.

Colegii de scenă ai inginerului Aurelian Mihai (Scornici Vicenţiu Iulian, Du-mitru K. Negoiţă, Burlacu...) au evocat, cu nostalgie, vremea când în artă, chiar plasată sub eticheta „amatorismului, exista mai multă dăruire şi sinceritate, mai important fiind sentimentul apartenenţei la o estetică a sufletului, decât „gloria” sau interesele mate-riale.

Cuvântul de final al autorului este elocvent şi din acest punct de vedere. Spunea domnia sa: „Acum locuiesc în Dâmboviţa, dar am vrut să lansez cartea la Buzău, pentru că aici, printre castanii de pe bulevard, regăsesc paşii pierduţi ai tinereţii mele. Aşadar, mă consider şi voi rămâne, toată viaţa, buzoian”, adăugând, cu modestie: „Poemele mele sunt, mai curând, o colecţie de sentimente, decât de o carte de poezie.”
Şi totuşi, vibraţia adâncă a sentimentelor, are - uneori - puterea de a transmite lumina lină, ce se află dincolo de cuvinte:

Repetiţie finală

În teatru-i mare vânzoleală

E repetiţia finală...

S-au strâns actorii toţi în stal.

E doar perdeaua de fundal.

Urmează-a fi montat decorul

Care încântă spectatorul.

La o privire mai atentă

Pare că trupa nu-i completă.

Lipseşte nea Tony frizerul

Şi parcă nu e nici Perjeru,

Nea Sandu Vrapciu, Viorel,

Nea Stroe lipseşte şi el!

Nu-i Adamescu printre noi,

Nici Emil Baciu şi, apoi,

Nici maşiniştii nu-s aici...

Ei erau primii la servici!

Nu e nea Gheorghe maşinistul,

Cel căruia-i ziceam „Artistul”,

Ion Cazan, cu lada lui

Din care scoate câte-un cui

Să întărească vreun decor,

Nu e Daniel, nerăbdător

Să facă poante la băieţi,

Atunci când nici nu te aştepţi.

Nu-s maşinişti, nu sunt actori,

Ba mai lipsesc şi regizori!

Lipseşte nea Cristi Munteanu

Şi nu e nici Dan Damianu!

Nici Doamna scenei, nici divina

Distinsă doamnă Cocea Dina!

Făr-a-ncerca să se disculpe

Lipseşte domnul Cornel Vulpe!

Nu este nici Ion Lucian

Şi nici Georgescu Adrian!

Şi, ca să pară totu-n van,

Nu-i nici directorul Răican
Atunci, de sus, de la sofită,

Se-aude-o voce-abia şoptită:

„Nu ne-aşteptaţi, noi am plecat,

Rolul în viaţă l-am jucat.

Am fost cu voi, am fost ca fraţi,

Am vrea doar să nu ne uitaţi!

Acum suntem în alte sfere

Lipsiţi de griji şi de durere!”

Actorii trişti şi fără glas

Spun scenei dragi un „Bun rămas!”

Şi-n seara-aceea n-a fost gală

Ci repetiţia finală!

 


A fost un teatru, a fost viu,

Am fost acolo, de-aia scriu!

Atât pot să mai fac, măcar,

Pentru-acel Teatru Popular!

Ne mai vedem, ne întâlnim,

Cu drag de el ne amintim,

Şi încercăm, cât vom putea,

Să nu lăsăm uitarea grea

Să cadă peste-aceşti artişti:

Am fi mai goi! Am fi mai trişti!