REMEMBER - CEZAR BALTAG

REMEMBER

Cezar  Baltag

26 iulie 1937 - 26 mai 1997

A fost unul din îngerii adolescenţei noastre, incantaţiile versurilor lui desfe-recându-ne ochi de întuneric şi deschizând o geană de lumină către mit şi primordia-litate, ceea ce explică, de altfel şi prietenia poetului cu Mircea Eliade, a cărui „Istorie a credinţelor şi ideilor religioase” a transpus-o în limba română. Din păcate, Cezear Baltag, ca şi alţi scriitori importanţi, nu mai este amintit prea des în caruselul literaturii actuale, care pare că se învârte singur. Dar el a fost şi va rămâne unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei Nichita Stănescu, îndiferent de meandrele criticii literare.

CEASORNICUL

Ei în ochii mei trăiesc,

ei în ochii mei iubesc,

ei în ochii mei gândesc,

ochii mei și-i amintesc.

Trece Nimeni visător,

blond și înmărmuritor,

printr-un veșnic șir de numeni

la același numitor.

Cel ce nu e a venit,

cel ce e s-a risipit,

Lângă tâmpla mea începe

plus și minus infinit.

Trupul și-l voia înfrânt

ora matură căzând

sclavă cercului de zgomot

ce-l înscriu monologând.

Fața mea-i oglindă rea,

îi dizolvă chipu-n ea,

i-a topit obrazul palid

chipul care-i răspundea.

Trece Nimeni visător

pur și înmărmuritor

printr-un veșnic șir de numeni

la același numitor.

Cel ce nu e a venit,

cel ce e s-a risipit,

eu însămânțez în lucruri

sufletul lui Heraclit.

OLEANDRU

(Din  „Tarot - Două cântece ţigane”)

Umblă mai iute,

sfinte Leandre,

me pala tute,

tu pala mande.

Sus pe coline,

 frate Oricine,

eu după tine,

tu după mine.

Ţine-mă, pământ cu iarbă,

că vrea umbra să mă soarbă,

aci foc, aci soroc,

nu mă pot opri deloc.

Oh,

Margine, Margine,

cu buzele agere.

Soarele încă-l văd bine

şi pământul mă mai ţine,

Dar Suzana roşcfovana

mi-a stins lumea cu sprînceana,

ziua nor, noaptea nor,

frig şi vânt îngrozitor.

Trecui dealul mort de sete, mamă,

mă-ntâlnii cu două fete, mamă,

pun ceaunul sub alun, mamă,

de nimic nu mai sunt bun, mamă.

vai de mine cad de cald, mamă,

şi n-am apă să mă scald, mamă.

I-auzi cum se-aude vântu-n lemne ude,

cal strănechezând, amiaza chemând

Rupeţi mixandre

surori cornute,

tute pă mande

mande pă tute.

2.

Tare-s supărat pe lume,

că eu trec şi ea ramine :

călător lunecător,

azi fecior, mâine ulcior.

Şocardea şoşarea,

şunacbun, şocosea

Tot mergând şi înnoptând

mi-a crescut părul prea lung.

Într-o noapte la Sumedru,

a venit un fulger negru

şi când m-am trezit în ploaie,

cu pletele vâlvătaie,

de văpaie şi dogoare

îmi călcam păru-n picioare.

Ţine-mă pământ cu iarbă,

că vrea umbra să mă soarbă,

călător de făgeţel,

nu mă pot opri de fel.

Oh, margine, msargine,

cu buzele agere.

3.

Caută Evanghelina

din ce a venit pricina,

ori din mine, ori din tine,

ori din nişte guri străine,

ori din stele, ori din Joi,

ori din umbră de strigoi.

Aleargă iute

foşnind ghirlande,

me pala tute

tu pala mande

Mor de ruşine,

frate creştine,

eu peste tine,

tu peste mine.

Rău e dealul cu cucute, mamă,

te asmute la nevrute, mamă,

stinge vântul lumânarea, mamă,

eu mă joc de-a înserarea, mamă,

vino, fato, mai în jos, mamă,

că e uşa de rogoz, mamă,

frunză verde nu şu nu, mamă,

mare foc mă desfăcu, Doamne, tu.

Paşti salamandre

frate cornute

tute pă mande,

mande pă tute.

4.

Merg cu umbra după mine,

eu o trag şi ea nu vine,

drumu-i greu, hainele-s noi,

m-a trântit umbra-n noroi.

Râde umbra de se strâmbă,

c-am făcut obraz de umbră:

Oareşcît de nimenea

nu mai sunt eu umbra ta!

Şi-a venit umbra cu totul, mamă,

şi-am luat-o de-a înotul, mamă,

înoată Leandre, înoată, mamă,

că e apa fulgerată, mamă,

şi vin valuri luminoase, mamă,

şi îţi toarnă miere-n oase, Hristoase/

I-auzi cum se-aude vântu-n lemne ude,

cal strănechezând, amiaza chemând.

Paşteţi mixandre

surori cornute,

tute pă mande

mande pă tute.

5.

Iubeşte-l mamă pe Pârvu

c-a-mblânzit oala cu hârbu,

el înjugă şi dejugă

şi doarme pe-o buturugă:

Hai merau, merau, merau

andar soste ni gianau:

că eu mor şi mor de viu

şi pentru ce mor nu ştiu.

Ţine-mă, pământ cu iarbă,

că vrea umbra să mă soarbă,

călător lunecător,

azi fecior, mîine ulcor.

Of, margine, margine,

cu buzele agere.

Aleargă iute

sfinte Leandre,

me pla tute,

tu pala mande.

Sus pe coline,

frate ciuline

eu după tine,

tu după mine

6.

Bate-mă, Doamne, să zac,

într-o pădure de mac,

şi ţigăncile să vie

cu bice de iasomie

şi cu funii de petunii

ca la răsăritul lunii,

să mă cheme şi blesteme

cu ocări de crizanteme

şi să mă boscorodească

cu frunze de îngerească:

Socardea, şocosea,

şunacbun, şoşarea.

7.

Ajunsei la tăul sec,

gata-gata să mă-nec,

dar norocul meu pe-un pai,

trecui gârla şi scăpai

Rămâi, Moarte, dumneata,

vine noaptea, nu pot sta.

Ţine-mă pământ cu iarbă,

că vrea umbra să mă soarbă,

aici foc, aici soroc,

nu mă pot opri deloc

Of, margine, margine,

cu peoape agere.

I-auzi cum se-aude vântu-n lemne ude,

cal strănechezând, amiaza chemând

8.

Jurământ cu crezământ, mamă,

mi-a crescut barba-n pământ, mamă,

de la Rusalii la vale, mamă,

o legai cu sfori domoale, mamă,

în toamnă, la spartul lunii, mamă

o încolăceam cu funii, mamă.

La movila cu sulfine,

a murit calul sub mine,

amândoi sub anatem

aolică şo cherdem.

Şi cum stam cu şaua goala

şi cu frâil alandala,

până să-mi dezleg sandala

mi-a ros rugina zăbala.

Merg cu umbra după mine,

eu o trag şi ea nu vine,

cintezoi de muşuroi,

m-a trântit umbra-n noroi.

Ciricli telal o iazo,

na, mai cher mande necazo:

pasăre de baltă udă,

nu-i mai fă lui mandea ciudă.

9.

Ţine-mă pământ cu iarbă

că vrea umbra să mă soarbă,

aici foc, aici soroc

nu mă pot opri de loc.

Aleargă iute,

sărind meandre,

me pala tute,

tu pala mande.

Sus pe coline

sfinte Oricine,

eu duopă tine

tu după mine.

REMEMBER

Știu un zvon pe de rost,

clipa trece în zi:

ce va fi a mai fost,

ce a fost va mai fi.

Efemera-și găsi

în secundă un rost.

Ce a fost va mai fi,

ce va fi a mai fost.

Cine-și poate zidi

în uitare un rost?

A mai fost ce va fi?

Va mai fi ce a fost?

Și-acel foșnet sublim

ca un râs de copil:

haveil havulim hacoil haveil...?

AN, DAN, DEZ

An, dan, dez,

zizi, mani, frez 
Bat cu palma palma dreaptă

şi piciorul îl lovesc,

bat cu palmele-amîndouă,

patru palme se-ntîlnesc.
patru palme de sultane

şi-un picior dumnezeiesc. 

An. dan, dez,

zizi, mani, frez

Joacă fiara în genunchi

cu braţele pe triunghi

desfăcută la greşală

în ploaia transcedentală. 

An, dan, dez,

zizi, mani, frez,

zizi, mani, pomparez

Neatinsă pleoapa fie-i

de petala iasomiei

şi fie-i buzele ei

ca gerul în stînjenei.

Doamne, cîta tulburare

năşteau coapsele-i viteze

cînd pornea înspre cleştare

să se înfăinoşeze

cu coama arzînd la spate

şi ţîţele deshămate. 

An, dan, dez,

zizi, mani, frez

În pîntecul ei neatins

mugeau leoaice întins,
în dulce pleoapa ei

lacrimile beau idei,
cînd mişca floarea sprîncenii

se-nchidea poarta  Gheenii:

Socol, bocol, pe trei roţi

ieşi afară dacă poţi.

De unde ştii, vasilisă,

cîntecul cu gura-n iarbă,

cine te-a-nvăţat dogoarea

şi jocul de-a răpitoarea:
o scufie, trei scufii,

dumneata să nu mai fii.

De-atîta boală suavă

îi coc ţîţele otravă
şi acum dansează goală

cu părul pe pardoseală
pentru  Colopatiron,

înger din  Nuctemeron,

Azeuph,  Zeffer,  Alphun, 

Plogabitus, Mascarun.

An, dan, dani, dez,

zizi, mani, mani  frez,

zizi, mani, pomparez.

Heruvimi, strigaţi  Hosanna

pentru  Sfînta  Adulteră

satana şi coţofana

cu craniu la butonieră,

Mie, ţie, sus, jos,

o ce joc armonios!

Sîngele ei la amiază

nechează şi galopează

ca mînzul fără zăbală

în setea universală.

An, dan, dez,

zizi, mani, frez.

Viperă cu diademă

ochii tăi fac anatemă.
Taci bărbate. Cînd eşti gata

te ia fata cu lopata:

mîna zboară, piatra zboară,

dumneata să ieşi afară.

Mă strigă umbra mereu:

Cine iese-n locul meu? 
Azi o naştem pe  Alcest

testimonium ludus est. 

En, ten, tin

o ce joc sublim!

Uşa era încuiată

şi urechea astupată

atunci pe văz am intrat

şi te-am găsit fulgerat.

Mie, ţie, sus, jos,

o ce joc întunecos!

Bate vântul pe de-a-ntregul

ţi se vede trupul negru

An, dan, dez,

zizi, mani, mani, frez,

zizi, mani, pomparez....

PĂSĂRI ÎN AMURG

Lui Grigore Hagiu  

Dezgheață-te, lume, dezgheață,

un clopot de clor ne desparte,

aripile-s tot mai în ceață,

inima e tot mai departe.

Rotește-te, lume, rotește

și tu soare du-mă în vară

orizontul mă părăsește

prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă

și nu bănuiam că-i furtună,

eram opt, eram cinci, eram patru

și parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineață,

soare-n valuri și-acuma-i doar nor.

Sunt o pasăre singură-n ceață

și abia mai știu dacă zbor…

HOTEL

„atunci iarăşi vă veţi petrece restul
vieţii dormind, afară numai dacă
zeul, îngrijindu-se de voi nu v-ar
trimite pe altcineva la fel”
(Platon, Apologia)

Camera 3210. Poftiţi cheia, vă rog.
Luaţi ascensorul din stînga.
Bună seara, domnilor.
Eu urc în cameră şi mă odihnesc puţin.
Cobor într-un sfert de oră.
Ne vedem jos. Ne vedem sus.
Nu ne mai vedem niciodată.

Gata. S-a închis uşa bine?
O uşă
nu se mai închide la loc
în aceeaşi lume.

Vecinul din dreapta a coborît.
Nici în camera din stînga
nu mai e nimeni. De la
etajul acesta toţi
aţi plecat.

Hei, recepţia! Unde au plecat toţi?
E o conferinţă undeva
în seara asta?

Exact adineauri coridorul
era
înţesat de lume.
Doamne,
Hotelul e gol

Hai afară. E pustiu şi oraşul.
Cum a mai trecut vremea, dom'le,
n-am stat decît zece minute
şi a început
vacanţa.
Da vacanţa. Se poate în sfîrşit
Respira.
A plecat şi Dumnezeu în vacanţă.

Pa, Doamne. Ne vedem
în celălalt eon,
dacă mai vine vreunul.
Pa.
Lumea e în vacanţă.
Lumea a fost.
Ceva a fost în tot cazul.
A fost cu siguranţă ceva
În tot timpul acesta.

Oh, dacă ne-am putea aminti
ce anume..

RASFRÎNGERE ÎN MEMORIA SOARELUI

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a rîs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seara vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
Numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntîmplării,
Inimile noastre în ulcior? 

TIMPUL

Știu, răcoarea copleșește mâna,

Obosesc izvoarele din vine,

La apusul soarelui, țărâna

Își așterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,

Brațul scapă vâsla prea curînd,

Trupul zvelt mi-l seceră prea iute

Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-

Cerb al zării fulgerând în salt –

Să despic în rotitoarea zi

Drum elastic clipei și înalt.

Din arborescentul creștet n-o să-mi scape

Timpul, snop de arderi rectilinii,

Când țâșnirea mea va fi aproape

De viteza fulgerată a luminii.

SPIRIT ŞI SÂNGE

Vara se aprinde până la durere

Se face pasăre ce urcă la cer

Şi deodată încremeneşte arzând

Deasupra cuibului

Pământ, ridică-te cu mine

Să poţi zbura

Brusc se lasă tăcerea.

O piatră cade din tării

Şi înainte de a atinge ţărâna

Se face iarăşi pasăre

Sângerând peste leagănul lumii

Instinctul luminii în oasele ei

Stază de cântec

Hemoragie a soarelui

Deasupra cuibului

NOAPTE

Şi eu şi greierul

Din iedera întunecată

De la fereastra camerei mele

Avem conştiinţa scindată:

Amândoi nu putem dormi,

Amândoi căutăm extaza

Care dă putere clipei şi apropie învierea

Amândoi ne temem de cuvinte

Şi nu ne temem de moarte

SETEA

O femeie locuită de sete
luminează golul cuvântului :
spune-mi de ce te aştept,
spune-mi, de ce
îmi legi gura,
de ce râzi,
de ce te întuneci,
de ce mă înnoptezi
în trupul tau
de eroare ?

Un om cu oase de sete
numără arborii.

Exista setea. Ea are dealuri de sete,
ea rosteşte cuvinte de sete.
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Cine eşti ?
Setea înnopteaza în mine
ca într-o gresie.

O femeie cu picioare de sete
numără pietrele.

Tu eşti vara, le spune. Tu eşti viscol.
Tu eşti linişte. Tu nu eşti nimic.
Tu eşti întoarcere.
Pe tine te iau de bărbat.
Pe tine te voi naşte.
De tine nu-mi voi aminti.

Şi deodată
în ţipăt de crin torturat
faţa ei explodează
şi se opreşte
şi tace
şi cu privirea în gol
zâmbeşte nimicului.