UN POET BUZOIAN LA PARIS - RADU BATA
UN POET BUZOIAN DIN... FRANŢA
Radu Bata
 |
| RADU BATA LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ BUZĂU (21 mai 2015) |
Radu Bata (Radu Bătătorescu) s-a născut în Buzău şi, până în
1990, a fost pro-fesor de limba franceză la Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu”
din oraşul natal. Dar, după mineriada din 1990, alege să emigreze în Franţa. Va
povesti ulterior, într-un interviu: „Am
ajuns în Franţa pentru că era după venirea minerilor din 1990, pentru că eram
groaznic de trişti, de sfâşiaţi de ce se întâmpla în România... Am plecat din România foarte trist, nu de
bucurie”.
S-a
stabilit la Grenoble, unde predă franceza şi jurnalismul. Primele sale vo-lume
publicate în limba franceză au fost apreciate de criticii din Hexagon. Unele
dintre ele au fost şi premiate. Despre ele au scris „Le Monde", „Le Nouvel
Observateur" şi „Le magazine litteraire".
Mircea
Cărtărescu, citindu-i un volum cu poezii în limba română, îi scria:
„Dragă Radu,/ Eu
nu sunt un critic prea bun, totuşi te-aş încuraja să publici volumul. (...)
Cred că e nevoie de felul ăsta de poezie a realităţilor sociale, etice şi chiar
politice (azi, când totul e politic). Mi-au plăcut, mi s-a părut că au
„witz", spirit, şi că nu rulează niciodată în gol.
Cu prietenie, Mircea
Cărtărescu."
Şi volumul, intitulat COD GLBEN CU PEŞTI ROŞII, apare, în anul 2015, la Editura „Tracus
Arte”, autorul definindu-şi textela ca fiind „poezete”
brand de ţară
suntem
un popor
de icoane (pe sticla
televizorului)
mereu gata
să mînânce
anafura
din înjurături
starea naţiunii mele
în ţara visurilor
întreaga mea responsabilitate
este să alung norii
ce ţi se adună pe frunte
şi să-ţi eliberez surâsul care dă ochilor tăi
acele scântei jucăuşe
ce dizolvă frontierele
şi întăresc prietenia între popoare
geografia ţării
visurilor mele
are conturul arcuit
al buzelor tate
iată de ce
azi
îţi cer
azil politic.
a săruta cu limba când ai gura plină
poate provoca un infarct lingvistic
la ora satului global
a roşiilor cu gust de hamsii
şi a norilor programaţi
într-o uzină de gaz
cu efect de seră
195 de state ale lumii
15 miliarde de urechi
şi 6 mii de limbi vorbite
suferă de neînţelegeri
ţara mea are un singur locuitor
care vorbeşte un idiom
nerecenzat
dar în hărmălaia
turnului babel
planetar
înţelege perfect
toate cuvintele
tăcerii
pasărea phoenix ar prefera să fie colibri
să te fereşti
de viaţă
ca de dracu
pentrz că
de fiecare dată
când viaţa
îţi dă o
palmă
complet nejustificată
te retragi
în tine
şi aştepţi
aştepţi
să-ţi crească
în locul lovit
o nouă identitate
uneori
aşteptarea asta
este fără sfârşit
şi rămâi
cu biografia şifonată
definitiv
că nici naiba
nu mai vreaq
să se uite
în cv-ul tău
şi tu
vei zbura
în anonimat
cât de curând
cu o colecţie
întreagă
de răni
cât se poate
de vii
m-am îndrăgostit de un oraş în pantă cu
temperament bipolar
m-am îndrăgostit
de un oraş în pantă
cu străduţe nehotărâte
fântâni tăcute
şi parcuri gălbui
în care se plimbă
fantome
m-am îndrăgostit
de un oraş cu cearcăne
generos cu străinii
şi cu nopţile
un oraş
al cărui singur venit
este nădejdea
m-am îndrăgostit
de un oraş palid
care tot coboară
pe bulevardele umede
ale plăcerii
sperând să ajungă
într-o bună zi
la mare
m-am îndrăgostit
de unb oraş în pantă
care îşi duce vizitatorii
pe acoperişul lumii
dar nu luminează
decât atunci când plâng
subteranele sale
de catifea
trompe l'oeil
în vacarmul
planetar
nu aud
decât zgomotul
frunzelor
care cad
şi dispar
dragoste de paştele cailor
în timp ce-ni traduceam soţia
între orele 3 şi 3 şi jumătate
cu o nimjetă cu şolduri de argint
la celălalt capăt al patului
în arşiţa îmbibată a nopţii
ea se lîsa sedusă
de un căluţ de mare
mai îndrăzneţ
la trezire
tare greu ne-a mai venit
să ne ascundem înotătoarele
care ne crescuseră
în somn
nevăzut necunoscut
spre seară
ca să-şi astâmpere
foamea
copiii străzi
desenează
gogoşi
în cerul
bucureştilor
dar nimeni
nu vede
desenelew lor
deoarece
copiii străzii
au devenit
invizibili
tot hrănindu-se
cu iluzii
viaţă cu program prelungit
m-am refgiat
în pântecul unui nor
aşteptând
să devin
ploaie
iubiri mioape cu vedere la mare
fugi o viaţă-ntreagă
după răsărit
dar când te opreşti
în fine
să-ţi tragi răsuflarea
constaţi
că e dejaq
în spatele tău
şi nu-ţi mai rămâne
decât un apus
cât o piele
de sagri
cu dragostea
e la fel
(nici nu eşti sigur
c-ai zărit-o
că s-a şi dus
în ceaţa mării)
întinzând orele pe frânghie
îmi suflă între umeri
depărtarea
sunt o urmă în nisip
care aşteaptă
marea
festival de fulgi
la cercul
polar
cuburile
de gheaţă
se simt
ca-n sânul lui avram
iarna vrajbei noastre-i
festival de fulgi
un măcel cu perne
într-o zi în dungi
geruim fierbinte
cu picioare lungi
pe harta dorinţei
suntem nibelungi
o ţară mângâiată pe cap
românia e un mit
cam sucit şi ciufulit
un ţinut bun de minţit
din zori pân’ la asfinţit
umilit şi hingherit
ofilit şi troglodit
fie el cât de hulit
ţinutul mai sus numit
de leit şi izmenit
de falit şi crâncenit
de curat bezmeticit
ceru-n el s-a oglindit
Comentarii
Trimiteți un comentariu