MARCEL MUREŞANU - POETUL E CEL CARE ŞTIE

MARCEL MUREŞANU –

„POETUL E CEL CARE ŞTIE”

Datorită „pandemiein timpului” răsfoiesc în prea mare grabă cele două minunate cărţi primite în dar de la poetul Marcel Mureşan, urmând, desigur, să revin asupra lor , atunci şi dacă timpului o va mai îngădui. Până atunci daţi-mi voie să folosesc cele scrise de Doamna Irina Petraş, pe coperta volumului „TEAMA” - Editura „Avalon” – 2016 şi de notaţiile lui Ion Cocora („CELE PATRU TRIBURI ALE SFÂRŞITULUI” – Ed. „Palimpsest”, 2011).

Despre TEAMA, Domna Irina Petraş notează: „Marcel Mureşan ese unul dintre cei mai expresivi poeţi ai drumului fiinţei către moarte din poezia română, asumându-şi aproape trufaş, condiţia de locuit de moarte (...) nexersează, pe muchie de cuţit ştiinţa morţii, înaintând sub tensiunea „găurii negra” a fiinţei muritoare şi subminându-i accentele prin fine, mereu jucăuşe deveniri sintactice (...)

Teroarea e senină şi calmă. Omul şi moartea sa sunt din aceeaşi familie. Poetul e cel care ştie . Poartă în sine „enigma unei căderi imense,, bachelardian şi contemplă eminescian, calm şi înfiorat, o „lume ce pe nesimţite cade....”

POEZII DIN VULUMUL „TEAMA”

MOTTO:

Atât ne mai trebuie ca întunericul să afle despre

sine că e veşnic!

Azi e ziua în care un ochi se ascunde de celălalt.

Atâta timp cât sunt cu această piatră nu sunt singur.

I.

Toate tăcerile lumii

se-ngoapă cu surle şi trâmbiţe...

Gol, trupul pietrei macină timpul !

Se-ntunecă oglinda sau ochiul meu

se îndepărtează de mine.

VI.

Tu, spin enorm, ce-mi intri sub unghii,

Nici nu mă laşi, nici nu mă-njunghii.

Să mă visezi, dacă vrei să exist!...

Cine plânge.-n astă lumânare?

Al cui plâns dă lupta asta mare?

XII.

Noapte de august. Atât de multe stele-s aici

încât întunecă bolta !

Am fost otrăvit cu viaţă. Doamnă!

Sufletul meu: locul de unde

se văd toate înşelăciunile...

XXIV.

Sunt tânăr, mă dor oasele.

Am întâlnire cu timpul.

Ascultă cu câtă sălbăticie bate vântul frunza-n dungă !

Această patimă îi lipseşte

de-a nu se mai întoarce printre noi Timpului !

XXVIII.

Un lepros atârnă de o frânghie

a încercat în vis să mă mângâie.

În afara vieţii şi-a morţii, a treia cale arată-mi !

Vai cât de mult se zbate moartea

ca să rămânem în viaţă !

XXXV.

În paie calde se naşte mielul.

Deasupra cuibul gol de rândunică.

Împroprietăreşte-mă, Doamne, cu pământul din mine !

Merg la pas încet, în toamnă, printre vii,

cerul de-arcada spartă sângera.

XLIV.

Mereu e vie moartea

cu sine când rămâne.

Un răspuns este acest vers. La nici o întrebare !

Al cui este acest deget retezat

care arată spre Steaua Polară?

Pe coperta a IV-a a volumului „ CELE PATRU TRIBURI ALE SFÂRŞITULUI”,  Ion Cocora, după ce trece în revistă un episod din  studenţia clujeană a sa şi a autorului, adaugă: „Sensibilitatea poetică (a volumului „Cele patru triburi ale sfârşitului” –n.n.), stârnită premanent de nelinişti şi presimţiri ale frigului etern, atinge aici o stare limită, sparge tiparele şi caligrafia versurilor, face loc în spaţiul lor, uneori în tonuri elegiace, discret ludice, alteori cu un cinism acutizat de disperări nedisimulate dar nu şi exasperate, unui fior particular, nedefinit, tensiunii şi misterului, asigurând autenticitate şi emoţie modului cum spune şi la ceea ce spune (...) O poezie mercată profund, în substaţă şi limbaj. de experienţa (existenţială şi literară deopotrivă unei vârste ajunse pe muchie de cuţit, care îşi afirmă apăsat originalitatea la o cotă de modernitate surprinzătoare la un poet în general echilibrat, fără apetitul experimentului”...

POEZII DIN VULUMUL „CELE PATRU TRIBURI ALE SFÂRŞITULUI”

CELE PATRU TRIBURI ALE SFÂRŞITULUI

Ura  e ură !

Plânsul e plâns !

Suferinţa e suferinţă ! Toate sunt ceea ce se vede,

numai deşertăciunea e altceva.

Ura e ură !

Plânsul e plâns !

Deşertăciunea e deşertăciunea !

Toate sunt ceea ce se vede,

numai suferinţa e altceva.

Ura e ură !

Plânsul e plâns !

Suferinţa e suferinţă !

Deşertăciunea e deşertăciune !

Toate sunt ceea ce se vede,

numai plânsul e altceva .

Plânsul e plâns !

Deşertăciunea este deşertăciune !

Toate sunt ceea ce se vede,

Numai ura e altceva,

Ura e ură !...

CELULA GOALĂ

Toţi judecătorii sunt îmbrăcaţi în negru,

Toţi avocaţii sunt îmbrăcaţi în negru,

Toţi grefierii sunt îmbrăcaţi în negru,

doar adevărul e îmbrăcat în alb,

dar el nu are ce căuta acolo !

CÂND SĂ IEŞIM DIN CIMITIRE?...

Primăvara, când şofranul e galben

degeţelul e roşu, iar forsiţia

scote respirări aurii!

Ce să facem acolo ?

Să îngenunchem în faţa

mormintelor mamelor noastre

şi să plângem încet, de abia auzit,

fără o lacrimnă;

până răcoarea pământului

ne păptrunde genunchii

apoi să înaintăm printre cruci

pe toate aleile

şi pe fiecare s-o atingem

după numele ei !

Seara să ne întosarcem

cu pas liniştit

puţin înainte de-a amurgi,

ca întunericul să ne găsească

în mormintele caselor noastre.

FOAIE VERDE

Trece frunza pe moarte-n jos

trece norul pe moarte-n jos

trece omul pe moarte-n jos,

numai Dumnezeu

trece pe moarte-n sus

dar tot acolo ajunge

că nu se îndură

să ne lase singuri !...

VARA ASTA

La mănăstire

pe ploaie

intru ud în biserică

trupul rămâne afară

în praf

şi se închină...

„L-am pierdut!”

se sperie el

despre mine.

ŢARA APEI ALBE

Au năvălit apele în Chiuşeni

a crescut Oul grindinii

firul verzei s-a rupt pe la mijloc

de zece zile mă chinui să intru în spital

iar noaptea mă scutur de coşmaruri

ca de muşte !

Între timp, în săptămâna asta

numai aici prin preajmă

au murit zece oameni

toţi mai tineri decât mine...

Nu mai scot o vorbă

las gândurile să se împrăştie

ca păsările când tună

şi aştept să obosească moartea.

PRELINGEREA

Din poveste se prelinge sânge !

O analiză atentă se cere !

Pate fi al zmeului,

sau al voinicului,

nu-i totuna!

poate fi al balaurului

sau al fetei celei mici a împăratului!

Pate fi al unui trecător

aflat întâmplător pe acolo !

Oricum, prelingerea înaintează

şi aduce cu ea întuneric...

Ar trebui să ne grăbim !

COLUMBELE

Trei porumbei se-înghesuiau

în buzunarul de la piept al scamatorului

şi nu îndrăzneau să se mişte.

Acesta murise în zori de zi,

când mor de obicei scamatorii

şi zăcea întins ca o coardă

pe patul său de hotel...

Prin feresastra deschisă

venea miros de tei

şi se auzea gânguritul

păsărilor libere...

Când au ieşit, într-un târziu,

la lumină

cei trei mai aşteptau încă

să înceapă spectacolul !

SLUJITORUL

Pânza freatică a sângelui meu

se ridică

oricând gata

să spele treptele

eşafodului

abia

folosit...

POEMUL CU GLONŢUL LA TÂMPLĂ

Un şir de scribi aduc în braţe tăbliţe de lut

cu dovezi despre Facerea Lumii din Nimic.

Ei urcă încet treptele Turnului,

ajunşi în vărf, le aruncă de acolo

pe lespezile mari de piatră

de dedesubt.

Un alt şir de scribi adună cioburile

şi urcă încet treptele Turnului.