REMEMBER - CEZAR IVĂNESCU

REMEMBER

CEZAR IVĂNESCU

(6 august 1941 24 aprilie 2008)

Un poet incomod şi derutant. Poezia lui Cezar Ivănescu n-are nici o legătură cu moda literară actuală. Pare preparată în laboratoarele de alchimie poetică din Evul Mediu. Şi totuşi, nu este demodată. Ne atrage deopotrivă prin vechime şi prin noutatea ei radicală. (Alex Ştefănescu) Un poet incomod şi derutant. Poezia lui Cezar Ivănescu n-are nici o legătură cu moda literară actuală. Pare preparată în laboratoarele de alchimie poetică din Evul Mediu. Şi totuşi, nu este demodată. Ne atrage deopotrivă prin vechime şi prin noutatea ei radicală.

(ALEX ŞTEFĂNESCU)

TURN

când m-am născut, mama
pe-o masă, întinsă,
cumplit suferea,
mama mea cea bună
pe-o masă;
dar pe cealaltă,
mama mea Moartea
goală, lungită, surâdea
atât de frumoasă,
mama mea Moartea
surâdea
căci copilul ei mă nășteam
fără ca ea să sufere!

ECPYROSIS

 

! Pământule, Tu, Maica mea, şi voi,

Femei ale Pământului

care m-aţi legănat în pântece,

arde şi arde şi Sufletu-mi frige

Sufletul meu strălucind

mai strălucitor

decât o mie

de miliarde de sori, –

arde şi-n veci nu se mistuie

de o mie de miliarde de ori,

Carnea mea cu ochii sfârâitori!

JEU D’AMOUR (JURUINŢĂ)

! Împărăţia mea de azi,

atinge-mi mânuri şi obraz

cu ochiul tău luminător

că-n orice clipă pot să mor !

! Sufletul meu reînviat

în mânuri astăzi ţi l-am dat

precum ai da un măr creţesc

de-aceea-ţi zic şi tânguiesc:

când nu te-oi mai iubi deloc

cu mâna mea am să-mi dau foc

să-mi amintească focul cum

ardeam în ceasul de acum,

când nu mă vei mai iubi tu

ţi s-o aprinde părul cu

numai cu gândul că te-ating

cu mâni de flăcări ce se sting !

MELODIE FĂRĂ SFÎRŞIRE
I.

! cine vrea mă scuipă,
scuipă cine vrea,
eu mereu tot urcu,
urc pe Golgota,

pielea-i sînge şi scuipat,
pielea şi ţărîna,
tu-mi ungi trupul cu balsam
numai cît pui mîna,

pielea-i sînge şi scuipat,
pielea şi ţărîna,
tu-mi ungi trupul cu balsam
numai cît pui mîna!

! cine vrea-şi înfige
gheara-n carnea mea,
cine vrea mă scuipă,
scuipă cine vrea,
trupul care mi-l mai port
roş ca trandafiru-i,
tu cu ochii tăi mi-l plîngi
tu mi-l plîngi şi-l mirui,

trupul care mi-l mai port
roş ca trandafiru-i,
tu cu ochii tăi mi-l plîngi
tu mi-l plîngi şi-l mirui!

! ce-am avut avutul
al nevestii e,
coroană de spinuri,
sceptru-trestie,

azi mă duc mereu la deal,
dealul căpăţînii
şi-ţi las treizeci de arginţi
şi arginţii ţîni-i,

azi mă duc mereu la deal
dealul căpăţînii
şi-ţi las treizeci de arginţi
şi arginţii ţîni-i!

! m-am vîndut pe treizeci
treizeci de arginţi,
să avem ce pune,
ce pune sub dinţi,

azi mi-i bine doar la deal
să urcu şi plîngu,
doar un boţ de carne roş
ca în Maică pruncu,
azi mi-i bine doar la deal
să urcu şi plîngu
doar un boţ de carne roş
ca în Maică pruncu!

! primeşte-mă, Maică,
tot precum m-ai dat,
iacă înc-o Roată
trupul mi-a sfărmat,

eu cu mînile-l împart
cu mînile rupu-l
ca să-mi mîntui păcatul
de-a-ndrăgire trupul,

eu cu mînile-l împart,
cu mînile rupu-l
ca să-mi mîntui păcatul
de-a-ndrăgire trupul!

!

! n-ai putut Tu, Doamne,
Doamne-Dumnezău,
ca să nu faci Lumea
după Chipul Tău,

căci şi Tu eşti preursit
la Visul, la Somnul,
Prunc Bătrîn şi fericit
înţelept e Domnul,

căci şi Tu eşti preursit
la Visul la Somnul,
Prunc Bătrîn şi fericit
înţelept e Domnul!
! înţelept e Domnul
că mănîncă şi bea,
ţinut de Nevoie
rob la Curtea sa,

apoi doarme şi visea-
doarme şi visează,
Timpul, Sfinţii Lucrători,
Templu îl lucrează,

apoi doarme şi visea-
doarme şi visează,
estimp Sfinţii Lucrători,
Templele-i lucrează!

! visurile Sale-s
Sfinţii Lucrători,
lucră a mirarea
Domnului din zori,

lucră, lucră de cu zor,
de cu zori de ziuă
să ne ţină-amînduror
Viaţa asta Viuă,

lucră, lucră de cu zori,
de cu zori de ziuă
să ne ţină-amînduror
Viaţa asta Viuă!

! mulţumescu-ţi, Doamne,
lucri noapte, zi
să mă pot în tine
însumi oglindi,
să-i dau drumul Sîngelui,
să-i dau Drumul Roţii,
să mă judece întîi
curvele şi hoţii,

să-i dau Drumul Sîngelui,
să-i dau Drumul Roţii,
ca să vin la tine-ntîi
să mă-treacă toţii!

! ca să nu fii singur
pe mine mă ai
şi-mi găteşti anume
Raiul după Rai,

numai, Doamne, măsură-mi
bine suferinţa-mi
că-ar putea să nu-ţi mai vrea
Raiul Tău fiinţa-mi,

numai, Doamne, măsură-mi
bine suferinţa-mi
că-ar putea să nu-ţi mai vrea
Raiul Tău fiinţa-mi!

II.

! cine vrea mă scuipă,
scuipă cine vrea,
eu mereu tot urcu,
urc pe Golgota,

faţa-i sînge şi scuipat,
faţa şi ţărîna,
tu-mi ungi trupul cu balsam
numai cît pui mîna,
faţa-i sînge şi scuipat,
faţa şi ţărîna,
tu-mi ungi trupul cu balsam
numai cît pui mîna!

! cine vrea-şi înfige
gheara-n faţa mea,
cine vrea mă scuipă,
scuipă cine vrea,

trupul care mi-l mai port
roş ca trandafiru-i,
tu cu ochii tăi mi-l plîngi
tu mi-l plîngi şi-l mirui,

trupul care mi-l mai port
roş ca trandafiru-i,
tu cu ochii tăi mi-l plîngi
tu mi-l plîngi şi-l mirui!

! tu, muierea mea
şi balsamina mea,
tu-mi faci suferinţa
cărnii şi mai grea,

că numa privirea ta
dacă mă priveşte
raul tot, pe cît socot,
nici el nu-mi tihneşte,

că numa privirea ta
dacă mă priveşte
răul tot pe cît socot
nici el nu-mi tihneşte!
! iaca nu-mi tihneşte
binele deloc,
îl mănîncă răul
ca focul pe foc,

rău-n care mă îmbrac,
rău-n care zacu,
tu mi-l strici cu mîna ta
de izvor ca leacu,

rău-n care mă îmbrac,
rău-n care zacu,
tu mi-l strici cu mîna ta
de izvor ca leacu!

! sufletul meu toată
suferinţa bea,
lasă-mi-l să beie
pîn’ s-o sătura,

bea la suferinţă, bea
cu o cană veche
şi cît bea suferinţa-i
floare la ureche,

bea la suferinţă, bea
cu o cană veche
şi cît bea suferinţa-i
floare la ureche!

! amăruie cană
trupul meu de lut,
beau ca dintr-o rană
fără început,
eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana?
beau şi Domnu-n ceriuri bea
ră-mi aline rana,

eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana?
beau şi Domnu-n ceriuri bea
să-mi aline rana!

! amăruie cană
trupul meu de lut,
bem a nimăruie
rană de-nceput,

eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana?
beau şi Domnu-n ceriuri bea
să-mi aline rana,

eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana?
beau şi Domnu-n ceriuri bea
să-mi aline rana!

! amăruie cană
trupul meu de lut,
bem a nimăruie
rană de-nceput,

bem otravă şi ichor,
soma şi oţetul,
ni-i băutul băutor,
Domnul şi Profetul,
bem otravă şi ichor,
soma şi oţetul,
ni-i băutul băutor,
Domnul şi Profetul,

! sufletul meu toată
suferinţa bea,
lasă-mi-l să beie
pîn’ s-o sătura,

bea la suferinţă bea
cu o cană veche
şi cît bea suferinţa-i
floare la ureche,

bea la suferinţă bea
cu o cană veche
şi cît bea suferinţa-i
floare la ureche,

! îmi închină Domnul,
eu închin spre El,
sufletele noastre
două sînt le fel,

bem otravă şi ichor,
soma şi oţetul,
ni-i băutul băutor,
Domnul şi Profetul,

bem otravă şi ichor,
soma şi oţetul,
ni-i băutul băutor,
Domnul şi Profetul,
! mi se-nclină Domnul,
eu mă-nclin spre El,
adumbriţi de paos
chipul ni-i la fel,

El se-nclină şi mai mult,
eu mă-nclin spre Domnul
ca un rainic Pomn preaplin
creanga-şi pleacă Pomnul,

El se-nclină şi mai mult,
eu mă-nclin spre Domnul
ca un rainic Pomn preaplin
creanga-şi pleacă Pomnul!

III.

! cine vrea mă scuipă,
scuipă cine vrea,
eu mereu tot urcu,
urc pe Golgota,

ţine, Doamne, drumul lung
cît urc pe Golgota,
ca toţi cei care mă-mpung
să-şi înfigă bota,

ţine, Doamne, drumul lung
cît urc pe Golgota,
ca toţi cei care mă-mpung
să-şi înfigă bota!
! să-şi înfigă bota
înfierată-n cap,
suliţele-n mine
cu razele-n cap,

razele Fratelui Soa-
Fratelui meu Soare
consîngeni plătindu-vă
pentru-nsîngerare,

razele Fratelui Soa-
Fratelui meu Soare
cu lumină vă plătind
pentru sîngerare!

! ţine, Doamne, drumul
şi priveşte-n jos,
dacă tu pe mine
din Raiul m-ai scos,

eu-mi îndur Calvarul, blînd,
eu-mi îndur Calvarul,
cu sufletul sîngerînd
dealu-l ud şi-l aru-l

eu-mi îndur Calvarul, blînd,
eu-mi îndur Calvarul,
cu sufletul sîngerînd
dealu-l ud şi-l aru-l!

! ţine, Doamne, drumul
şi priveşte-n jos,
dacă tu pe mine
din Raiul m-ai scos,
eu ar Calea Sîngelui
din zori pînă-n noapte,
tu ca Pruncii Fericiţi,
ţii Calea de Lapte,

eu ar Calea Sîngelui
din zori pînă-n noapte,
tu ca Pruncii Fericiţi,
ţii Calea de Lapte!

! Sufletul meu toată
suferinţa bea,
bea din cană sînge,
surioara mea,

gura mea pe care-o ţin
de Soră-Fecioară
bea acest ciumernic vin
care mă omoară,

gura mea pe care-o ţin
de Soră-Fecioară
bea acest ciumernic vin
care mă omoară!

! gura mea bea sînge,
soră, gura mea,
mîna mea o plînge,
o plînge pe ea,

mîna mea pe care-o ţin
ca pe-o altă Soră
şi cu care mă închin
euteoforă,
mîna mea pe care-o ţin
ca pe-o altă Soră
şi cu care mă închin
euteoforă!

! mîna mea ca Luna
cea de alaba-
îi dă gurii mele
sîngele să-l bea,

mîna mea pe care-o ţin
ca pe-o altă Soră,
cu otrava-acestui vin
vecinic ne devoră

mîna mea pe care-o ţin
ca pe-o altă Soră
să bem cest amarnic vin
vecinic ne imploră!

nu-i pot spune mînii
mele să nu-mi dea,
asta-i Legea cărei
îi slujeşte ea,

şi nici sîngelui nu-i pot
spune ca să treacă
de la mine-acest pahar,
el ar vrea să-mi placă,

nu-i pot spune sîngelui
cest pahar să-mi treacă
că-n sinea fiinţei lui
el ar vrea să-mi placă!
! el ca o Mireasă
mi se dă de tot
iară eu cu Sufle-
tul pios nu pot

să nu vă cît de frumoa-
cît e de frumoasă,
Apa Morţii, Mireasa,
a Lumii Mireasă,

să nu văd cît de frumoa-
cît e de frumoasă,
Apa Morţii, Mireasa,
a Lumii Mireasă!

! de aceea, Doamne,
spre tine mă-nchin,
mîna ţina cana
cu-al uitării vin,

eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana,
beau şi Domnu-n ceriuri bea
să-mi aline rana,

eu ţin cana-n mîna mea,
ori mă ţine cana,
beau şi Domnu-n ceriuri bea
să-mi aline rana!

(fragment)

DOINA

! sînt bolnav și nu-ți pot scrie
nici că sînt bolnav eu ție,
azi mi-s blîndul și umilul,
nu pot ține-n mînă stylul,
nu pot ține-n mînă cartea,
sînt bolnav mînca-m-ar Moartea...
nu pot ține-n mînuri dară
nici chiar sufletul tău, Dară !

! sînt bolnav și nu-ți pot scrie
îmi pot scrie numai mie,
scriu pe inimă și creier
toată Moartea ce-o cutreier,
îmi pun palma peste gură,
gura-mi scrie cu arsură,
gura-mi arde, focul ard-o,
suflet rătăcit în Bardo !

! mă rog, dară, Dară, ție,
pune mîna tu și scrie
la un meșter de sicrie
să-mi facă sicriul mie
și pe lemnul lui să scrie:
mortul ăsta o să-nvie,
n-a putut gura să-și ție
nici cînd nu putea să scrie !

! sînt bolnav și nu-ți pot scrie
nici că sînt bolnav eu ție,
azi mi-s blîndul și umilul,
nu pot ține-n mînă stylul,
nu pot ține-n mînă cartea,
sînt bolnav mînca-m-ar Moartea...
nu pot ține-n mînuri dară
nici chiar sufletul tău, Dară !