REMEMBER - 139 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI GEORGE BACOVIA
REMEMBER
GEORGE BACOVIA
139 DE ANI DE LA NAŞTERE
George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu) s-a născut în Bacău, la 17 septembrie 1881. A absolvit liceul în orașul
natal și Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. (Sculptură de Constantin POPOVICI)
Debutează în „Literatorul” (1899) cu poezia „Şi toate”, semnată V. George.
Ul-terior va colabora la mai multe reviste din ţară şi scoate, la Bacău,
revistele „Orizonturi noi” (1915) şi „Ateneul cultural” (1925)
Primul său volum („Plumb” – 1916) va fi premiat (în 1923) de Ministerul Arte-lor. În 1925 primeşte Premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1934 (ex aequo cu Tudor Arghezii) Premiul Naţional pentru poezie.
PLUMB
Dormeau
adânc sicriele de plumb,
Şi flori
de plumb şi funerar veşmânt -
Stam
singur în cavou... şi era vânt...
Şi
sdcârţâiau coroanele de plumb.
Dormea
întors amorul meu de plumb
Pe flori
de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam
singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i
atârnau aripile de plumb.
LACUSTĂ
De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Sînt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val -
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-același vremuri mă găsesc...
Și simt cum de atâta ploaie
Pilonii grei se prăbușesc.
De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând...
Sînt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.
Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
NEVROZĂ
Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir,
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.
Iubita cântă-un mars funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un marş funebru...
Şi ninge ca-ntr-un cimitir.
Ea plânge şi-a căzut pe clape,
Şi geme greu ca în delir...
În dezacord clavirul moare,
Şi ninge ca-ntr-un cimitir.
Şi plâng şi eu şi tremurând
Pe umeri pletele-i resfir...
Afară târgul stă pustiu,
Şi ninge ca-ntr-un cimitir.
RAR
Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...
Plouă, plouă, plouă...
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...
Nimeni, nimeni, nimeni...
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...
Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...
Veşnic, veşnic, veşnic...
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...
Singur, singur, singur...
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...
SEARĂ TRISTĂ
Barbar,
cânta femeia-aceea,
Târziu,
în cafeneaua goală,
Barbar
cânta, dar plin de jale, -
Şi-n jur
era aşa răscoală...
Şi-n
zgomot monstru de ţimbale
Barbar,
cânta femeia-aceea.
Barbar,
cânta femeia-aceea...
Şi noi
eram o ceată tristă -
Prin
fumul de ţigări ca-n nouri,
Gândeam
la lumi ce nu există...
Şi-n
lungi, satanice ecouri,
Barbar,
cânta femeia-aceea.
Barbar
cânta femeia-aceea,
Şi-n jur
era aşa răscoală...
Şi nici
nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am
plâns cu frunţile pe masă,
Iar
peste noi, în sala goală, -
Barbar
cânta femeia-aceea...
CUPTOR
Sunt
câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.
Ce vii
se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă
pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...
TRUDIT
Iubito,
şi iar am venit...
Dar astăzi, de-abia mă mai port -
Deschide clavirul şi cântă-mi
Un cântec de mort.
Şi
dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, -
Tu cântă nainte, iubito,
Încet, monoton.
AMURG
Ca
lacrimi mari de sânge
Curg frunze
de pe ramuri, -
Şi-nsângerat,
amurgul
Pătrunde-ncet
prin geamuri.
Pe
dealurile-albastre,
De sânge
urcă luna,
De sânge
pare lacul,
Mai roş
ca-ntotdeauna.
La geam
tuşeşte-o fată
În
bolnavul amurg;
Şi s-a
făcut batista
Ca
frunzele ce curg.
PANORAMĂ
Plîngea
caterina-fanfară
Lugubru
în noapte tîrziu...
Şi
singur priveam prin ocheane
Pierdut
în muzeul pustiu...
Şi-n
lumea ocheanelor triste
Mă
prinse sinistre gîndiri -
În jurul
meu corpuri de ceară,
Cu hîde
şi fixe priviri.
Şi-acea
caterincă-fanfară
Îmi dete
un tremur satanic ;
În racle
de sticlă - prinţese
Oftau în
dantele, mecanic.
Şi-atunci
am fugit plin de groază
Din
sumbrul muzeu fioros,
Oraşul
dormea în tăcere,
Flaşneta
plîngea cavernos.
Plîngea
caterina-fanfară
O arie
tristă, uitată...
Şi stam
împietrit...şi de veacuri,
Cetatea
părea blestemată.
PLUMB DE TOAMNĂ
De-acum,
tuşind, a şi murit o fată,
Un palid
visător s-a împuşcat;
E toamna
şi de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce
mai faci, iubita mea uitată?
Într-o
grădina publică, tăcută,
Pe un
nebun l-am auzit răcnind,
Iar
frunzele cu droaia se desprind;
E vânt
şi-orice speranţă e pierdută.
Prin
târgu-nvăluit de sărăcie
Am
întâlnit un popă, un soldat...
De-acum
pe cărţi voi adormit uitat,
Pierdut
într-o provincie pustie.
De-acum,
au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri
de revoltă şi de jale;
Tot mai
citeşti probleme sociale...
Sau, ce
mai scrii, iubita mea uitată?
MARŞ FUNEBRU
Ningea
bogat, şi trist ningeal; era târziu
Când m-a
oprit, în drum, la geam clavirul;
Şi-am
plâns la geam, şi m-a cuprins delirul -
Amar,
prin noapte vântul fluiera pustiu.
Un larg
şi gol salon vedeam prin draperii,
Iar la
clavir o brună despletită
Cânta
purtând o mantie cernită,
Şi trist
cânta, gemând între făclii.
Lugubru
marş al lui Chopin
Îl
repeta cu nebunie
Şi-n
geam suna funebra melodie,
Iar vântul
fluiera ca ţipătul de tren.
Apoi,
veni şi-o blondă în salon
Şi-aproape
goală prinse, adormită,
De pe
clavir, o scripcă înnegrită -
Şi
urmări, pierdută, marşul monoton.
Înaltă,
despletită, albă ca de var,
Mi se părea
Ofelia nebună
Şi lung
gemea arcuşu-acum pe strună
Îngrozitorul
marş lugubru, funerar.
Cîntau
amar, era delir, -
Plângea
clavirul trist, şi violina -
Făcliile
îşi tremurau lumina,
Clavirul
catafalc părea, şi nu clavir.
Târziu,
murea clavirul lung gemând;
Luptau
făcliile în agonie
Şi-ncet
se-ntinse-o noapte de vecie,
Şi-n
urmă, greu, un corp am auzit căzând.
Vai,
de-atunci îmi pare lumea şi mai tristă,
Viaţa-i
melodie funerară
Şi nu
mai uit nebuna lăutară -
Şi
transfigurata, trista claviristă.
PASTEL
Adio,
pică frunza
Şi-i
galbenă ca tine. -
Rămâi,
şi nu mai plânge,
Şi
uită-mă pe mine.
Şi s-a
pornit iubita
Şi s-a
pierdut în zare
Iar eu
în golul toamnei
Chemam
în aiurare...
- Mai
stai de mă alintă
Cu mâna
ta cea mică,
Şi
spune-mi de ce-i toamnă
Şi
frunza de ce pică?...
VALS DE TOAMNĂ
La geamuri, toamna cântă funerar
Un vals
îndoliat, şi monoton...
– Hai să
valsăm, iubito, prin salon,
După al
toamnei bocet mortuar.
Auzi,
cum muzica răsună clar
În
parcul falnic, antic, şi solemn,-
Din instrumente
jalnice, de lemn,
La
geamuri, toamna cântă funerar.
Acum,
suspină valsul, şi mai rar,
O,
lasă-mă acum să te cuprind...
– Hai,
să valsăm, iubito, hohotind,
După al
toamnei bocet mortuar.
CU VOI...
Mai bine
singuratic şi uitat,
Pierdut
să te retragi nepăsător,
În ţara
asta plină de humor,
Mai bine
singuratic şi uitat.
O, genii
întristate care mor
În cerc
barbar şi fără sentiment, -
Prin
asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară
tristă, plină de humor...
ECOU DE ROMANŢĂ
S-a dus albastrul
cer senin
Şi
primăvara s-a sfârşit -
Te-am
aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai
venit!
Şi vara,
cu nopţile ei,
S-a dus,
şi câmpu-i veştejit -
Te-am
aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai
venit!
Târziu,
şi toamna a plecat,
Frunzişul
tot e răvăşit -
Plângând,
pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai
venit!
Iar,
mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De
mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai
veni, e prea târziu,
Nu mai
veni!
EPITAF
Aici
sunt eu,
Un
solitar,
Ce-a râs
amar
Şi-a
plâns mereu.
Cu-al
meu aspect
Făcea să
mor,
Căci
tuturor
Păream
suspect.
NERVI DE TOAMNĂ
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
DECOR
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.
În parc regretele plâng iar...
Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...
În parc fantomele apar...
Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
https://Versuri.ro/w/h917
Decor de doliu funerar...
În parc ninsoarea cade rar...
SONET
E-o noapte udă, grea, te-neci afară,
Prin ceaţă - obosite, roşii, fără zare -
Ard, afumate, triste felinare,
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...
Şivoaie-n case triste inundară -
S-auzi tuşind o tuse-n sec, amară -
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe, mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură -
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.
AMURG VIOLET
Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.
Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.
.
Comentarii
Trimiteți un comentariu